Prima pagină » justitie » PREMIERĂ ÎN JUSTIȚIE. Începe procesul primului youtuber din România, acuzat de incitare la ură și discriminare! (SURSE)

PREMIERĂ ÎN JUSTIȚIE. Începe procesul primului youtuber din România, acuzat de incitare la ură și discriminare! (SURSE)

PREMIERĂ ÎN JUSTIȚIE. Începe procesul primului youtuber din România, acuzat de incitare la ură și discriminare! (SURSE)

Unul dintre cei mai populari youtuberi din România, manelistul Dani Mocanu, a fost trimis  în judecată  în stare de libertate, iar magistrații piteșteni au decis joi, 2 iulie, că procesul acestuia poate să înceapă, după ce au respins contestația privind legalitatea actului de sesizare a instanței. Dani Mocanu este acuzat de săvârșirea infracțiunii de incitare la ură sau discriminare.Procesul lui va însemna o premieră pentru Justiția din România.

Surse judiciare au declarat în exclusivitate pentru GÂNDUL.RO, că dosarul lui Dani Mocanu a fost analizat, joi, 2 iulie, în camera preliminară, iar decizia luată de instanță privind începerea procesului poate fi contestată în termen de trei zile.

„În data de 27.04.2019, inculpatul a încărcat pe platforma online Youtube un videoclip filmat şi montat anterior, prin intermediul căruia a instigat publicul larg la ură şi discriminare împotriva femeilor. La finalul lunii noiembrie 2019, videoclipul înregistra peste 18 milioane de vizualizări şi a generat venituri de aproximativ 34.000 USD, ce au constat în drepturi de publicitate aferente videoclipului”, se arată într-un comunicat al Parchetului.

Ce spune articolul din codul penal invocat de procurori:

”Incitarea publicului, prin orice mijloace, la ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.”

Videoclipul respectiv se numeşte „Curwa” şi  are peste 20 milioane de vizualizări pe platforma YouTube. Ulterior, acesta a adăugat alături de videoclip precizarea că este „un pamflet”.

Până în prezent, melodiile lui Dan Mocanu se pot găsi cu ușurință pe YouTube, strângând în continuare un număr semnificativ de vizualizări, chiar dacă acesta este pus sub acuzare de mai bine jumătate de an. Cântecele au un conținut vulgar cu incitare la ură și discriminare,  dar și un îndemn către prostituție, cum este cazul melodiei „Elveția”.

Judecătoria Pitești, cea care va analiza dosarul lui în cauză, a precizat într-un răspuns pentru GÂNDUL.RO, că decizia în ceea ce privește eliminarea sau nu a melodiilor lui Dan Mocanu de pe platforma YouTube va aparține judecătorului învestit cu soluționarea cauzei.

Maneaua Elveția are peste 15 milioane de vizualizări pe YouTube și este un îndemn explicit către exploatarea femeii

„Dacă vrei bani atunci fii un infractor legal, câştigă-ţi diploma de escroc sentimental, pune
mâna pe una umblă-i la setări mişto unde un sărut sa coste 2000 de euro, ai vrea un Porsche

Cayenne sau BMW Seria 7, fă-o pe ea să plece la muncă în străinătate, şi minte-o pe nebună
că vrei să îi faci mare nuntă să vezi atunci poftă de muncă sută la sută”.

În iulie anul trecut, Asociația Centrul de Dezvoltare Curriculară și Studii de Gen: FILIA a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), reclamând că maneaua „Curwa” reprezintă discriminare pe criteriul sex și instigare la violență.

 

Este absolventă a Facultății de Litere-Limbi și Literaturi Străine din București. Are un masterat în domeniul jurnalismului și cel al comunicării obținut în urma studiilor urmate la FJSC și ... vezi toate articolele

Citește și