Prima condamnare după ”Legea ANASTASIA” ajunge la Curtea de Apel Alba Iulia

Publicat: 12 07. 2024, 16:45
Actualizat: 12 07. 2024, 16:46
Foto: alba24.ro

Prima condamnare după ”Legea Anastasia” ajunge la Curtea de Apel Alba Iulia. Dosarul tragediei de pe DN1, din Alba, unde trei tineri au fost spulberați de un șofer care s-a urcat beat la volan, a ajuns la Curtea de Apel Alba Iulia. 

În primă instanță, la Judecătoria Alba Iulia, Eduard Palko a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare pe 29 mai. Nemulțumit de sentință, Eduard Palko a făcut apel, iar dosarul a fost transferat la Curtea de Apel Alba Iulia. Prima ședință în apel este programată pentru data de 8 octombrie 2024, transmite Alba24.

Potrivit IPJ Alba, accidentul s-a produs în noaptea de 26 spre 27 august, în jurul orei 03:30, când Palko, conducând sub influența alcoolului, a lovit mortal trei tineri cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani. La testarea cu aparatul etilotest, s-a înregistrat o valoare de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cei trei tineri, parte a unui grup de șase persoane, se deplasau pe marginea DN1 către o benzinărie din Sântimbru. Sub ochii prietenilor lor, aceștia au fost loviți mortal. Mașina lui Palko a fost găsită pe câmp, la circa 200 de metri de locul accidentului.

Legea Anastasia prevede pedeapsa închisorii cu executare, fără excepţii, pentru şoferii aflaţi sub influenţa alcoolului sau drogurilor care au provocat un accident urmat de moartea victimei.

Șase ani este vârsta pe care ar fi avut-o micuța Anastasia dacă un șofer inconștient nu s-ar fi urcat fără permis la volan. Șase ani dacă România ar fi avut o lege suficient de dură care să responsabilizeze și să prevină. Mâine, 13 iulie, se va împlini un an de când România s-a poziționat ferm împotriva tragediilor rutiere prin adoptarea Legii Anastasia (…) Putem spune astfel că legea și-a atins scopul și putem vorbi de câteva zeci de vieți salvate în ultimul an de zile. Avem și o primă condamnare în baza legii”, a declarat vineri, într-o conferință de presă, senatorul PSD Robert Cazanciuc, inițiatorul actului normativ.

Robert Cazanciuc a lansat în august 2018 ideea modificării Codului penal pentru a nu mai permite suspendarea executării pedepselor în cazul accidentelor mortale comise de șoferi băuți, drogați sau fără permis.

CITEȘTE ȘI:

Robert Cazanciuc: „De la intrarea în vigoare a legii ANASTASIA avem o scădere cu 20% a numărului de morţi în accidente rutiere”

Detalii noi despre modificările OUG 84 / Robert Cazanciuc: Scopul legii este de a-i scoate din trafic pe cei care s-au urcat DROGAȚI la volan