Primarul din Ștefăneștii de Jos, reținut în dosarul violarii fetei de 12 ani – VIDEO
Primarul liberal din Ștefaneștii de Jos, Robert Ștefan, a fost reținut pentru 24 de ore, după ce procurorii l-au suspectat de violarea unei minore de 12 ani, în perioada 2017-2019. Dintre cele cinci persoane care au fost duse la audieri, joi, în cazul acuzațiilor de viol, șantaj și influențarea declarațiilor, IPJ Ilfov a comunicat că atât primarul din Ștefănești, Robert Ștefan, cât și alte două persoane au fost reținute pentru 24 de ore. Urmărirea penală este sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea.
Primarul Robert Ștefan (PNL) este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de act sexual cu un minor și influențarea declarațiilor. Alte două persoane au fost reținute pentru comiterea infracțiunii de viol.
„În urma probatoriului administrat, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Ilfov au reținut 3 persoane, bănuite de comiterea faptelor cercetate.
În prezent cercetările continuă în cadrul dosarului penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de act sexual cu un minor, viol, șantaj și influențarea declarațiilor, urmărirea penală fiind sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, personale cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile prevăzute de Codul de procedură penală și de prezumția nevinovăție”, au transmis într-un comunicat de presă reprezentanții IPJ Ilfov
Mai multe percheziții au demarat joi dimineața în Ștefăneștii de Jos. Robert Ștefan (PNL), edilul comunei ilfovene Ştefăneştii de Jos, a fost ridicat de anchetatori și dus la audieri, alături de alte patru persoane. Indivizii sunt acuzați de infrațiuni precum viol, act sexual cu un minor și șantaj.
Victima este o fată de 15 ani, iar la momentul în care faptele s-au întâmplat ea avea doar 12 ani. Copila a rămas însărcinată și a născut, un an mai târziu.
Potrivit evz, copila i-ar fi fost trimisă primarului în timpul unei petreceri.
Ancheta privind cercetarea bărbaților care ar fi violat-o pe minoră a bătut pasul pe loc, de trei ani. Potrivit Libertatea, surse judiciare susțin că cercetările ar fi fost îngreunate și de lipsa de comunicare a victimei și a familiei acestea.
Cine este primarul acuzat de viol
Robert Ștefan a candidat pentru cel de-al doilea mandat de primar în comuna Ștefăneștii de Jos, din partea PNL.
În 2016 a ajuns la conducerea primăriei, iar la alegerile locale din 2020 primarul Robert Ștefan a fost implicat intr-un incident în secția de votare. Primarul ar fi apucat de gât și l-ar fi lovit bărbatul aflat în secția de votare, potrivit Hotnews
Citește mai mult: Cine este primarul din Ștefănești care ar fi violat o fată de 12 ani. A apucat de gât un alegător și este cunoscut ca fiind cel mai bogat primar din județul Ilfov