Prima pagină » Justiție » Procurorii CSM reacționează după anunțul ministrului Muncii privind pensiile speciale: „Situația este de natură să vulnerabilizeze statutul magistraților”

Procurorii CSM reacționează după anunțul ministrului Muncii privind pensiile speciale: „Situația este de natură să vulnerabilizeze statutul magistraților”

Procurorii CSM reacționează după anunțul ministrului Muncii privind pensiile speciale: „Situația este de natură să vulnerabilizeze statutul magistraților”

Procurorii CSM au reacționat după anunțul ministrului Muncii privind pensiile speciale. „Situația este de natură să vulnerabilizeze statutul magistraților”, transmite Secția de procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

Pensiile speciale ar putea fi recalculate pe baza contributivităţii, a anunțat, marți, ministrul Muncii, Marius Budăi. Valoarea lunară a pensiei ar putea, astfel, să nu mai depășească salariul. 

În acest context, Secția pentru procurori din cadrul CSM a transmis un comunicat în care „își exprimă profunda îngrijorare față de informațiile apărute în spațiul public privind eventualele modificări legislative referitoare la condițiile de pensionare ale magistraților, atât din perspectiva vârstei de pensionare, cât și a cuantumului pensiei de serviciu”.

„În măsura în care, integral sau în parte, propunerile apărute în spațiul public se vor concretiza, Secția pentru procurori atrage atenția că situația este de natură să vulnerabilizeze statutul magistraților, statut consolidat prin practica constantă a Curții Constituționale a României.

În egală măsură, impactul adoptării unor astfel de măsuri la nivelul resurselor umane din cadrul sistemului judiciar ar fi unul major, în condițiile în care sistemul se confruntă deja cu un deficit de personal, iar procedura de ocupare a posturilor vacante s-a dovedit a fi dificil de gestionat, neoferind suficiente soluții pe termen mediu și lung”, arată sursa citată anterior, într-un comunicat de presă.

Secția pentru procurori atrage atenția că „funcționarea în parametrii corespunzători a instituțiilor din cadrul sistemului judiciar trebuie să rămână o preocupare pentru toate autoritățile statului în vederea asigurării unui stat de drept”.

Pensiile speciale vor fi recalculate. Ministrul Muncii: „Nu vor mai depăşi venitul din timpul serviciului”

Marius Budăi a spus, marți, în Parlament, că specialiștii Băncii Mondiale au livrat Raportul în ceea ce privește îndeplinirea Jalonului 215 din PNRR, adică reforma sistemului pensiilor și indemnizațiilor de serviciu, stabilite în baza unor legi speciale.

„Am primit, așa cum scrie în contractul de asistență cu Banca Mondială, un raport care conține măsuri pe care ar trebui să le prevadă următorul proiect de act normativ astfel încât să putem respecta jalonul. Să aibă parte de contributivitate, să aibă un stagiu minim realizat în specialitatea respectivă și să nu mai fie nicio pensie care să depășească venitul din timpul serviciului, adică să nu depășească salariul. Toate aceste propuneri pentru a îndeplini se regăsesc în materialul primit de la Banca Mondială, material care a fost înaintat și către cabinetul primului-ministru”, a spus ministrul Muncii.

Ministerul Muncii, în colaborare cu ministerele de resort, urmează să formuleze, în baza acestui Raport, un proiect de Ordonanță de Urgență, care va fi înaintat Guvernului, în vederea adoptării unei decizii, a precizat Budăi.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
De ce e periculos să aprindem aragazul ca să ne încălzim? Riscurile intoxicării cu monoxid de carbon
Digi24
Oficial BNR: „Reducerea de 10% în administrație nu e suficientă”. Marea problemă: Suntem tot în România anilor '60 a lui Ceaușescu
Cancan.ro
Irina Rimes, out de la Vocea României! Este cutremur media în PRO TV
Prosport.ro
Cristina ICH, apariție hot în costum de baie, în St. Barts
Adevarul
Motivul crimei tânărului moldovean în Italia, explicat de polițistul suspect: „Videoclip cu tentă sexuală”
Mediafax
Cursuri suspendate sau desfășurate online în
Click
Bijuteria regală, veche de 1.100 de ani, care are gravat mesajul: „Alfred a poruncit să fiu făcută”
Digi24
„Santinela Arctică”. Propunerea Germaniei pentru a reduce tensiunile cu SUA legate de Groenlanda și modelul pe care s-ar baza
Cancan.ro
Ce alți milionari români se aflau pe lista ucigașilor lui Adrian Kreiner. Thriller real cu filaj dintr-un pod părăsit!
Ce se întâmplă doctore
Amestecul-minune cu care Romanița Iovan a reușit să slăbească 24 de kilograme în 6 luni
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum ar putea arăta Dacia C-Neo: spaniolii publică primele randări ale noului break
Descopera.ro
Polul Sud tocmai s-a mutat! Cum a fost posibil?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Două pițipoance stau de vorbă: – M-ai prins în mijlocul unei partide de amor!
Descopera.ro
Primele declarații făcute de Nicolas Maduro din închisoare