Prima pagină » Justiție » Profesor de psihologie, acuzat de comportament ABUZIV, și-a terorizat elevii. Predă la trei licee din București

Profesor de psihologie, acuzat de comportament ABUZIV, și-a terorizat elevii. Predă la trei licee din București

Situație revoltătoare în București: un profesor de psihologie este acuzat de comportament abuziv. El continuă să predea la trei licee din București, transmite Antena 3 CNN. 

Părinții elevilor terorizați de profesor au depus reclamații la inspectorat, poliție și la minister de trei ani și i-au cerit demiterea, dar în zadar.

Profesorul este acuzat pentru jigniri multiple la adresa elevilor: „slavi cu diplome”, „delicvenți”, „analfabeți”. El vorbea despre legalizarea unor droguri și scria mesaje misogine.

Cadrul didactic neagă acuzațiile!

El a fost penalizat la salariu de trei ori, însă situația a degenerat. Foștii elevi își amintesc și acum de remarcile agresive ale acestuia. Unele eleve s-au plâns de comportamentul deviant al acestuia: unei eleve i-a spus că-i plac pantalonii de trening și că să-i poarte în continuare.

Profesorul a mai scris pe rețelele de socializare că bărbații și femeile nu pot fi egali. Profesorii nu pot fi concediați decât după întocmirea unui raport de specialitate din care să rezulte că are probleme psihocomportamentale.

DGASPC transmite că n-a mai întocmit astfel de rapoarte. Părinții au sesizat și poliția, dar sesizarea a ajuns la DIICOT, iar de atunci nu s-a mai făcut niciun progres.

Sursa Foto ilustrativ- Shutterstock 

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Bolojan despre Crăciun: Ce își dorește, ce face și ce mănâncă
Digi24
EXCLUSIV Avertismentul lui Diaconescu, după ce serviciile secrete americane au dezvăluit planul lui Putin în Europa: „Rusia nu neagă”
Cancan.ro
Diana și George, cei doi soți morți în accidentul din Bacău, și-au presimțit sfârșitul: 'I-am întrebat ce fac de sărbători și...' 😢
Prosport.ro
FOTO. Antrenoarea de tenis care predă în rochii îndrăznețe și pantofi cu toc a atras atenția tuturor
Adevarul
Judecătorul care a desființat decizia CCR de anulare a alegerilor din 2024, prezent la discuțiile cu Nicușor Dan. Ce a propus la Cotroceni
Mediafax
Ce promite Ilie Bolojan pentru anul viitor. Vești bune despre inflație și economie, dar și o condiție pusă de premier
Click
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Digi24
Prima reacție a Rusiei la dezvăluirile serviciilor secrete americane privind planul lui Putin de a ataca alte țări din Europa
Cancan.ro
Ce au putut face Andra și Cătălin Măruță în avion, în fața tuturor pasagerilor. 'Eu făceam plângere la compania aeriană'
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fabrica din România care a produs 1 milion de anvelope în 2025. Este singura din lume cu zero emisii de CO2
Descopera.ro
Ceva s-a prăbușit pe Lună! Momentul a fost înregistrat
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Viaţa zbuciumată a celei mai frumoase Prinţese a României. A fost prima femeie căpitan de cursă lungă, s-a căsătorit de două ori şi a sfârşit la mănăstire