FOTO – VIDEO | Razie de amploare la distribuitorii de heroină din București și Ilfov: DIICOT verifică 11 locuințe în care stau traficanți de droguri
O razie de amploare are loc, miercuri, la distribuitorii de heroină din București și Ilfov. DIICOT verifică 11 locuințe în care stau traficanți de droguri, iar 15 persoane vor fi audiate.
„La data de 8 iunie 2022, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București – Serviciul Antidrog efectuează 11 percheziții domiciliare în municipiul București și județul Ilfov, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc, constând în distribuirea de heroină consumatorilor din Municipiul București”, a transmis, miercuri, DIICOT.
La sediul central al DIICOT vor fi duse la audieri 15 persoane despre care există suspiciunea că sunt implicate în desfășurarea activităților infracționale.
Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București – Serviciul Antidrog și al luptătorilor din cadrul B.S.I.J. ”Vlad Țepeș”, notează sursa citată.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.
„Festivalul dealerilor”
Perchezițiile au loc în contextul în care, în acest weekend, un tânăr a murit din cauza unei supradoze, în timpul Festivalului Saga.
Cele trei zile de festival au reprezentat o oportunitate uriașă pentru dealerii de droguri. Surse judiciare au declarat, pentru Gândul, că la Saga ar fi reușit să intre cu marfă traficanți de pe întreg cuprinsul țării, dar și din străinătate. De aceea, polițiștii au denumit ediția de anul acesta și „Festivalul dealerilor”.
Traficanții au pus în vânzare droguri din toate categoriile, de la cocaină până la etnobotanice, pentru care au dublat prețurile.
Sursele citate au precizat că gramul de cocaină s-a vândut cu 200 de euro, față de 100 de euro cât cer traficanții în mod obișnuit, o pastilă de ecstasy care se vinde cu 50 de lei a costat la festival 100 de lei, o țigară cu marijuana s-a dat cu 80 de lei, față 20 – 30 de lei. Heroina a ajuns la 100 de euro gramul, în condițiile în care narcomanii o iau cu 50 de euro, iar etnobotanicele, cele mai ieftine narcotice de pe piața drogurilor, s-au vândut la festival cu 30-40 de lei doza.
Poliția a făcut profilul narcomanilor de la Saga
Anchetatorii i-au caracterizat pe consumatorii de droguri de la festival drept persoane cu studii superioare și locuri de muncă stabile, care urmăresc evenimentele de mare anvergură destinate fanilor muzicii electronice atât pe teritoriul României, cât și în străinătate.
În timp ce traficanții amestecați în mulțime vindeau stupefiante de risc și de mare risc în valoare de sute de mii de euro, la intrarea pe Arena Națională, mai mulți reprezentanți ai Agenției Naționale Antidrog aplicau un program de prevenire. Aceștia împărțeau pliante și brățări verzi, îi sfătuiau pe tineri să nu consume substanțe interzise și își făceau poze cu unii dintre participanți.
Organizat pe Arena Națională din Capitală, festivalul Saga a reprezentat un record absolut în materie de dosare penale întocmite pentru deținere de droguri. În acest sens, jandarmii au întocmit, în cele trei zile de festival, peste 100 de dosare.