Șefa Penitenciarului Giurgiu, revocată de funcție / Încă de acum doi ani, GÂNDUL dezvăluia în exclusivitate că a mers în concediu cu un interlop suspectat de trafic de minori
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a revocat-o din funcţie pe directoarea Penitenciarului Giurgiu, Alina Gheorghişor. Anunțul a fost făcut de Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP).
Decizia vine în contextul în care Gherghișor ar avea legături de familie cu membri ai unei reţele infracţionale care se ocupă cu trafic de persoane, sclavie şi prostituţie, susțin sindicaliștii.
De altfel, încă din 2020, GÂNDUL scris în EXCLUSIVITATE că Alina Ionela-Gheorghișor, împreună cu familia, a făcut mai multe concedii alături de un interlop, Florin Marian Ștefan, care a fost arestat în Penitenciarul Rahova pentru trafic de persoane, sclavie și prostituție.
Mai mult, din grupul lor de prieteni făcea parte și cumnatul lui Florin Marian Ștefan, care este șef Serviciu Asistență Psihosocială la același penitenciar, respectiv la Giurgiu. Cu alte cuvinte, cumnat cu interlopul și subordonat Alinei Gheorghișor.
Citește și: Cine este interlopul care și-a făcut concediul alături de directorul adjunct al Penitenciarului Giurgiu
Sindicaliştii îi cer ministrului să ia măsuri şi pentru anularea unei majorări salariale semnificative de care fosta directoare de la Giurgiu ar beneficia
Sindicaliştii îi cer ministrului să ia măsuri şi pentru anularea unei majorări salariale semnificative de care fosta directoare de la Giurgiu ar beneficia, în urma deciziei şefului Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
„În data de 03.01.2023, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a revocat-o din funcţie pe directoarea Penitenciarului Giurgiu, Alina Gheorghişor, acuzată că ar avea în anturajul său membri ai unei reţele infracţionale (trafic de persoane, sclavie şi prostituţie), cu care şi-a făcut numeroase concedii de odihnă. La începutul lunii noiembrie 2022, comisarul şef de poliţie penitenciară Alina Gheorghişor a fost numită la conducerea Penitenciarului Giurgiu, de către directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), comisar şef de poliţie penitenciară Dan Halchin, fără acordul ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu.
Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) consideră că decizia ministrului Justiţiei de a o demite de la conducerea Penitenciarului Giurgiu pe Alina Gheorghişor a fost accelerată de faptul că, în data de 22.12.2022, directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), comisar şef de poliţie penitenciară Dan Halchin, cu încălcarea cadrului legal în materie, a acordat directoarei cu probitate morală scăzută o majorare cu 50% a salariului de bază”, conform unui comunicat transmis de sindicaliştii din ANP.
FSANP consideră ”ilegală şi abuzivă” decizia directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor de a majora salariul directoarei de la penitenciarul din Giurgiu, arătând că această decizie ”a stârnit revolta organizaţiilor sindicale prezente în cadrul şedinţei, dar şi indignarea tuturor poliţiştilor de penitenciare oneşti din sistem”.
”În fapt, directorul general Dan Halchin a premiat-o pe directoarea Penitenciarului Giurgiu, Alina Gheorghişor, fără ca aceasta din urmă să aibă propunere motivată şi fundamentată în scris, aşa cum prevede ordinul de ministru. (…) Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) solicită public ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, în calitate de autoritate ierarhic superioară Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), să intervină şi să anuleze acordarea majorării de 50% a salariului de bază pentru Alina Gheorghişor, întrucât aceasta a fost acordată cu încălcarea legii. Directorul general Dan Halchin i-a băgat ilegal şi abuziv în buzunar Alinei Gheorghişor aproximativ 9000 de lei. Sunt deţinuţi care sunt condamnaţi la ani grei de închisoare pentru că au furat mai puţini bani decât suma cu care a fost ‘premiată’ ilegal fosta directoare a Penitenciarului Giurgiu”, afirmă sursa citată anterior.
Preşedintele FSANP, Cosmin Dorobanţu, este de părere că majorarea salariului de bază al fostei directoare a Penitenciarului Giurgiu ”nu a făcut altceva decât să demotiveze directorii de penitenciare integri şi să încurajeze un comportament infracţional pentru ofiţerii şi agenţii din poliţia penitenciară”.