Prima pagină » Justiție » Șefa unei companii de telefonie a accesat convorbirile unei cliente la solicitarea fiicei sale, POLIȚISTĂ la Sectorul 1 acuzată de DNA pentru corupție

Șefa unei companii de telefonie a accesat convorbirile unei cliente la solicitarea fiicei sale, POLIȚISTĂ la Sectorul 1 acuzată de DNA pentru corupție

Șefa unei companii de telefonie a accesat convorbirile unei cliente la solicitarea fiicei sale, POLIȚISTĂ la Sectorul 1 acuzată de DNA pentru corupție

O șefă dintr-o mare companie de telefonie a scos conversațiile unei cliente, la rugămintea fiicei sale, o polițistă dată în judecată de DNA pentru mai multe fapte de corupție, într-un amplu dosar de luare de mită și alte infracțiuni, din cadrul Poliției locale Sector 1. 

O șefă dintr-o companie telefonică a accesat conversațiile unei cliente, ca fiica ei să i le dea unui prieten gelos, care voia să afle dacă iubita sa îl înșală.

Autoritățile au descoperit întreaga situație în timp ce investigau un caz scandalos de corupție din cadrul Poliției Sector 1.

Citește și: CORUPȚIE la Poliția Locală Sector 1. Cei trei polițiști, trimişi în judecată de DNA: „Au fost încheiate acorduri de recunoaştere a vinovăţiei”

Fiica angajatei care a divulgat convorbirile clientei, este chiar Roxana Marina Avram, una dintre polițistele trimise în judecată de DNA, în vara acestui an, pentru luare de mită și alte acte de corupție.

Oamenii legii au aflat întâmplător că una dintre suspecte a rugat-o pe mama sa să acceseze conversațiile unei cliente pentru a-și ajuta un prieten gelos. Polițista promisese bărbatului că va afla cu cine vorbește partenera. Agenta a apelat la ajutorul mamei sale, care deținea o funcție de conducere în cadrul companiei de telefonie.

Angajata și-a recunoscut fapta pentru a scăpa de închisoare.

AVRAM MARINA-ROXANA: Să înnebunesc dacă te mint, măcar să vedem o combinație, să nu murim proști(…).
M. F. Păi și poți să faci…adică să afli…ce să afli, conversațiile? Sau care? Cum?
AVRAM MARINA-ROXANA: Îhâm. Și cu cine vorbește la telefon. Pot…”.

Sursa: DNA

Procurorii au aflat de fapta celor în urma perchezițiile informatice. Anchetatorii au intrat în posesia informațiilor referitoare la convorbirile telefonice ale clientei, folosite în interes personal de către angajată și fiica sa.

Discuții între polițistă și mama ei despre accesul ilegal la sistemul informatic

INTERLOCUTOARE: A, a vorbit azi-dimineață la 8, uite 3-4 minute pe net…25 de minute.
AVRAM MARINA-ROXANA: Da.
INTERLOCUTOARE: Bine, hai că ți le pun pe astea.
AVRAM MARINA-ROXANA: Bine.
INTERLOCUTOARE: Îți pun, fii atent că este….este data când a format, ora”.

Sursa: DNA

Angajata care a utilizat în scop convorbirile clientei a fost condamnată la cinci luni de închisoare cu suspendare.

”Inculpata a declarat expres că recunoaște comiterea faptelor reținute în sarcina sa, respectiv acces ilegal la un sistem informatic și divulgarea informațiilor secret de serviciu, a acceptat încadrarea juridică și a fost de acord cu felul și cuantumul pedepsei, respectiv 5 luni de închisoare cu suspendare pe durata unui termen de supraveghere de doi ani”, a declarat Livia Săplăcan, purtător de cuvânt al DNA.

Trei polițiștii de la Poliția Locală Sector 1, anchetați de DNA pentru luare de mită

În luna august 2024, DNA a anunțat că trei poliţişti locali de la Poliţia Locală Sector 1 au fost trimişi în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), sub acuzația că timp de doi ani au primit sume cuprinse între 1.000 de euro şi 14.000 de euro, pentru a nu sancţiona firme pentru neregulile găsite sau să se aplice sancţiuni mai uşoare.

Cei trei agenți vizați de procurori sunt Dragoş-George Voinea, Marina-Roxana Avram și Florentina Iordache.

Marina-Roxana Avram, poliţist local în cadrul Poliţiei Locale Sector 1 – Direcţia Control Urban – Compartimentul Control Activităţi Comerciale, a fost dată în judecată de procurori pentru săvârşirea infracţiunilor de:

  • luare de mită în formă continuată (şapte acte materiale)
  • trafic de influenţă în formă continuată (două acte materiale)
  • fals intelectual în formă continuată (două acte materiale)
  • divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice (5 infracţiuni)
  • instigare la infracţiunea de acces ilegal la un sistem informatic,instigare la infracţiunea de
  • divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice.

Inculpații au semnat acorduri de recunoaștere a vinovăției.

CITIȚI ȘI:

CORUPȚIE la Poliția Locală Sector 1. Vecinul lui Clotilde Armand și alte două polițiste locale, ARESTAȚI. De ce infracțiuni sunt acuza

Polițiștii locali din Sectorul 1 acuzați că luau șpagă de la terasele din parcuri scapă de arestul preventiv. Decizia instanței, definitivă

 PERCHEZIȚII la Poliția Locală Sector 1. Ar fi vizați chiar șefi din instituție. REACȚIA lui Clotilde Armand: „DGA a ridicat 12 polițiști”

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, și-a început cariera în funcția de redactor la MEDIAFAX și Antena 3. A evoluat în poziția de editor și reporter în cadrul ... vezi toate articolele

Citește și