Sentința definitivă în dosarul „Colectiv”, amânată pentru 3 martie. În primă instanță, Piedone a primit 8 ani și 6 luni de închisoare
Anunțarea sentinței definitive din dosarul „Colectiv” era programată pentru luni, dar magistrații au amânat pronunțarea pentru data de 3 martie. În primă instanță, Tribunalul București l-a condamnat pe Cristian Popescu-Piedone la 8 ani şi 6 luni de închisoare pentru abuz în serviciu.
UPDATE 16.05. Pronunțarea deciziei, amânată cu două luni
Judecătorii de la Curtea de Apel București au amânat, luni, anunțarea sentinței definitive pentru data de 3 martie.
Codul de Procedură Penală prevede că pronunțarea poate fi amânată succesiv, într-un termen de maximum 60 de zile, iar „în cazuri temeinic justificate”, nu mai târziu de 120 de zile de la ultimul termen.
ȘTIRE INIȚIALĂ
În 21 decembrie, la ultimul termen din acest dosar, apărătorii inculpaților au cerut achitarea sau condamnarea la pedepse mai blânde față de sentința dată în primă instanță. Acuzarea, însă, a cerut pedepse orientate spre maximul prevăzut de lege, având în vedere că victimele „Colectiv” și-au pierdut viața ca urmare a corupției.
Sentința din faza de apel ar fi trebuit dată în iunie 2021, dar judecătorii – Adina Pretoria Dumitrache şi Andrei Viorel Iugan – au ridicat din oficiu cererea de schimbarea a încadrării juridice a faptelor. Propunerea a fost criticată de procurorii DNA și de avocații victimelor, care au spus că judecătorii de la Curtea de Apel București încearcă să tergiverseze dosarul și să reduce pedepsele inculpaților, notează Agerpres.
A fost scoasă acuzația de consecințe deosebit de grave
Pentru că acest complet de judecată nu a căzut de acord asupra schimbării încadrării juridice a faptelor, s-a format un complet de divergenţă, prin includerea unui al treilea magistrat – Carmen Găină.
Ulterior, acest complet de divergenţă a decis să înlăture aplicarea consecinţelor deosebit de grave în cazul infracţiunii de abuz în serviciu de care sunt acuzaţi o parte dintre inculpaţii din dosarul ‘Colectiv’, printre care şi fostul primar al Sectorului 4, Cristian Popescu-Piedone.
”Schimbă încadrarea juridică pentru inculpatul Popescu Cristian Victor Piedone din infracţiunile de abuz în serviciu prev. de art. 13 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap. la art. 297 alin.1 C.pen. şi art.309 C.pen (autorizaţia SC Colectiv Club SRL) şi abuz în serviciu prev. de art. 13 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap. la art. 297 alin.1 C.pen (autorizaţia SC Noran Prompt SRL) în infracţiunile de abuz în serviciu prev. de art. 13 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap. la art. 297 alin.1 C.pen. (autorizaţia SC Colectiv Club SRL) şi abuz în serviciu prev de art. 13 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap. la art. 297 alin.1 C.pen (autorizaţia SC Noran Prompt SRL) – (eliminarea art. 309 C.pen. în raport cu prima infracţiune de abuz în serviciu)”, potrivit deciziei din 3 noiembrie 2021 a Curții de Apel București.
Asociația victimelor „Colectiv”: Vor fi condamnaţi toţi vinovaţii?
Asociaţia Colectiv GTG 3010 a scris pe Facebook că data de 3 ianuarie este ziua în care judecătorii procesului Colectiv vor delibera şi apoi vor pronunţa hotărârea definitivă. „Vor fi condamnaţi toţi vinovaţii?”, se întreabă reprezentanţii asociaţiei.
Sentința primei instanțe
Magistrații Tribunalului București au dispus ca victimele incendiului de la Colectiv să primească daune morale în valoare totală de peste 42 de milioane de euro, cea mai mare sumă acordată fiind 500.000 de euro.
Fostul primar al sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, a primit 8 ani și șase luni de închisoare pentru săvârșirea faptei de abuz în serviciu în ceea ce privește eliberarea autorizațiilor de funcționare a clubului Colectiv. Procurorii ceruseră în cazul fostului primar 15 ani de închisoare.
Cei trei patroni ai „clubului morții” au primit și ei o pedeapsă de ani grei după gratii: câte 11 ani și 8 luni de închisoare cu executare.
Anastasescu George Alin- patron Colectiv -11 ani si 8 luni de închisoare cu executare
Mincu Costin-patron Colectiv -11 ani si 8 luni de închisoarecu executare
Gancea Paul-Cătălin- patron Colectiv -11 ani si 8 luni de inchisoarecu executare
Radu Antonina- pompier ISU -9 ani si 2 luni de închisoarecu executare
Matei George-Petrica- pompier ISU -9 ani si 2 luni de închisoarecu executare
Iofciu Aurelia- angajată primărie Sector 4 -8 ani de închisoare cu executare
Ganea Luminița Larisa-consilier superior primărie Sector 4 -7 ani de închisoare cu executare
Moțoc Sandra Ramona-referent superior primărie Sector 4 -3 ani inchisoarecu executare
Niță Daniela Ioana-patronul firmei de artificii -12 ani si 8 luni inchisoarecu executare
Zaharia Viorel-pirotehnist -9 ani si 8 luni inchisoarecu executare
Moise Marian- pirotehnist -10 ani inchisoarecu executare
Niță Cristian Mihai-patron firmă de artificii -3 ani si 6 luni închisoarecu executare
Clubul Colectiv SRL- 470 zile amendă, cu o sumă corespunzatoare de 5.000 lei pentru ziua de amendă, șiconfiscarea sumei de 62.298 lei
Golden Ideas Fireworks Artists SRL- 470 zile amendă, cu o suma corespunzătoare de 5.000 lei pentru ziua de amendă
SC Noran Prompt Serv SRL- confiscarea sumei de 147.133 lei
Totodată, judecătorii au stabilit plata mai multor daune morale:
- 250.000 euro reprezentând daune morale către fiecare dintre părțile civile Enache Cristina Ionela și Enache Eleonor (victimă ENACHE DIANA ELENA);
- 150.000 euro reprezentând daune morale către partea civila Enache George Daniel (victimă ENACHE DIANA ELENA);
- 250.000 euro reprezentând daune morale către fiecare dintre părțile civile Epure Marius și Epure Mirela Florina (victimă EPURE ANDA IOANA);
- 150.000 euro reprezentând daune morale către partea civila Epure Paula (victimă EPURE ANDA IOANA);
- 5. 250.000 euro reprezentând daune morale către fiecare dintre părțile civile Fieraru Romeo și Fieraru Angela (victimă FIERARU IONUȚ VALENTIN);
- 1.000.000 lei reprezentând daune morale către fiecare dintre părțile civile Popescu Valter si Popescu Anisoara(victimă POPESCU IONUȚ COSTIN);
- 300.000 euro reprezentând daune morale si 20.000 lei reprezentând daune materiale către partea civilă Palada Silvia (victimă PALADA RADU);
- 1.500.000 lei reprezentând daune morale și 5.000 lei reprezentând daune materiale către fiecare dintre părțile civile Simion Ion și Simion Maria (victimă SIMION ALEXANDRU CĂTĂLIN);
- 250.000 euro reprezentând daune morale către fiecare dintre părțile civile Vârlan Ion și Vârlan Maria (victimă VÂRLAN LAURENȚIU MARIAN);
- 150.000 euro reprezentând daune morale și 6.881,24 lei reprezentând daune materiale către partea civila Vârlan Alexandra Roxana (victimă VÂRLAN LAURENȚIU MARIAN).
De asemenea, și pentru celalalte victime s-a dispus plata daunelor morale, în valoare de sute de mii de euro.
Și Spitalul Clinic de Urgență, de Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri București ar urma să primească 1.399.209,36 lei, bani care reprezintă cheltuieli de spitalizare cu persoanele decedate, precum și cele referitoare la persoanele vătămate în raport de care a fost pusă în mișcare acțiunea penala. Spitalul clinic de Urgență București ar urma să primească 1.558.495 lei, Spitalul Universitar, 732.941,49, Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” București, 73.779,45 lei, Spitalul Clinic de Urgență Pentru Copii „Grigore Alexandrescu” București, 484.312,79 lei, Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar Arseni, 703.696,98 lei, Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Ioan” București, 728.099,86 lei, Spitalul de Arși, 219.818,35.
În 30 octombrie 2021, s-au împlinit 6 ani de la tragedia din clubul bucureștean Colectiv. În urma incendiului, au murit la fața locului 26 de persoane, iar apoi mulți dintre răniții internați, numărul victimelor ajungând atunci la 64. Printre cei care și-au pierdut viața în urma tragediei erau artiști, fotografi, jurnaliști, olimpici și studenți. Ulterior, la un și 9 luni după tragedie, un alt tânăr a murit, ridicând bilanțul total la 65.
De asemenea, zeci de persoane încă se află sub tratament pentru a-și îngriji rănile.