SENTINȚĂ. Fostul ofiţer SRI Daniel Dragomir merge la închisoare! A primit 3 ani și 10 luni
Fostul ofiţer SRI Daniel Dragomir a fost condamnat, joi, la 3 ani şi 10 luni de închisoare cu executare, iar soţia lui a primit inchisoare cu suspendare.
Daniel Dragomir a fost condamnat pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată și va fi încarcerat chiar de azi (joi).
Decizia Curţii de Apel Bucureşti este definitivă!
Fostul colonel SRI Daniel Dragomir a fost condamnat, joi, la 3 ani și 10 luni de închisoare cu executare de către magistrații Curții de Apel București, care au desființat parțial decizia prin care a fost achitat, inițial, de fapte de corupție, notează Antena 3.
Curtea de Apel București a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție și de către inculpații Dragomir Daniel și Dragomir Marinela-Zoica împotriva sentinței penale pronunțate în 22 decembrie anul trecut de Tribunalul București.
Daniel Dragomir va executa pedeapsa cea mai grea
Potrivit sursei citate, sentința Tribunalului București a fost desființată, în parte, și, rejudecând în fond, magistrații Curții au decis cu privire la inculpatul Daniel Dragomir condamnarea la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani și de 6 luni închisoare pentru participație improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.
Și soția lui Dragomir a primit pedeapsa cea mai grea
În temeiul legii penale, au fost contopite pedepsele, astfel că Daniel Dragomir va executa pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, la care adaugă sporul obligatoriu de 10 luni închisoare, respectiv o treime din pedepsele care nu se execută. Astfel, în final inculpatul va executa 3 ani și 10 luni închisoare în regim de detenție.
De asemenea, soția fostului colonel SRI, Marinela Zoica, fost cadru activ, a fost condamnată la 1 an și 6 luni închisoare pentru complicitate la trafic de influență, 2 ani închisoare pentru spălare de bani și 6 luni închisoare pentru participație improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.
Contopind pedepsele, Marinela Zoica Dragomir va executa pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care adaugă sporul obligatoriu de 8 luni închisoare, respectiv o treime din pedepsele care nu se execută, în final inculpata având de executat pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 8 luni închisoare.