Prima pagină » Actualitate » Soţia bărbatului care a sechestrat şi ucis doi muncitori într-un apartament din Oneşti, reţinută pentru complicitate. Operațiunea eșuată de salvare, verificată de adjunctul Poliției Române

Soţia bărbatului care a sechestrat şi ucis doi muncitori într-un apartament din Oneşti, reţinută pentru complicitate. Operațiunea eșuată de salvare, verificată de adjunctul Poliției Române

Soţia bărbatului care a sechestrat şi ucis doi muncitori într-un apartament din Oneşti, reţinută pentru complicitate. Operațiunea eșuată de salvare, verificată de adjunctul Poliției Române

Soția bărbatului de 68 de ani, care a sechestrat şi ucis doi muncitori într-un apartament din Oneşti, a fost reținută pentru 24 ore, fiind cercetată pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal. Operațiunea eșuată de salvare e verificată de adjunctul Poliției Române.

Surse din cadrul anchetei, citate de Antena 3.  spun că femeia avea în poşetă coliere de plastic cu care fuseseră legaţi muncitorii.

Adjunctul Poliției Române verifică modul cum s-a intervenit la luarea de ostatici din Bacău

Poliția Română a transmis, luni seară, că s-a decis ca o echipă de specialiști, condusă de adjunctul inspectorului general al Poliției Române, chestor de poliție Florentin Brăcea, să se deplaseze de urgență în județul Bacău, pentru a verifica modul de intervenție la eveniment.

Din echipa de verificare fac parte chestor de poliție Alexandru Scurtu, directorul SIAS -IGPR (Serviciul pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale – Inspectoratul General al Poliției Române) și comisar-șef de poliție Anton Cristian Gheorghe, director adjunct al DIC – IGPR (Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate).

La finalizarea verificărilor, în funcție de rezultatul acestora, se vor dispune măsurile legale care se impun.

Doi muncitori, uciși de un bărbat care îi ținea ostatici într-un apartament din Onești. Agresorul fusese evacuat, iar casa era renovată de noul proprietar

Doi muncitori, care renovau un apartament din Onești, județul Bacău, au fost luați ostatici – luni – de un bărbat de 68 de ani.

Acesta era supărat că fusese evacuat în urmă cu mai mulți ani, din cauza unui proces de delapidare, iar acum era renovat de noul proprietar, potrivit Aleph News.

Din nefericire, ostaticii au fost uciși de agresor, prin înjunghiere, ulterior acesta fiind împușcat de polițiști în picioare, după o negociere de aproximativ patru ore.

Totul a început la ora 11.48, chiar agresorul fiind cel care a sunat atunci la 112, ca să anunțe că a sechestrat două persoane, potrivit Antena 3.

Incendiu violent în Prahova, la o societate care fabrică produse din ţiţei. Doi muncitori sunt în stare gravă și ar urma să fie transferate în străinătate

Un incendiu violent a izbucnit, luni seara, la o societate care fabrică produse din ţiţei din județul Prahova, în satul Inoteşti, localitatea Colceag. Doi muncitori au suferit arsuri grave.

Cei doi bărbaţi răniţi în incendiul de la fabrica de prelucrare a ţiţeiului din Prahova întrunesc criteriile de admitere într-un centru de mari arşi, dar România nu are, în prezent, un astfel de centru, a transmis, luni seara, Ministerul Sănătăţii (MS).

În acest context, se fac proceduri pentru transferul în străinătate a celor două victime ale incendiului.

„Se urmează procedura legală, conform Ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 2.063 din 2 decembrie 2020 pentru înfiinţarea comisiilor de analiză a solicitărilor de transfer în străinătate în vederea efectuării tratamentului pentru pacienţii cu arsuri grave”, a anunţat MS.

Marian Tănase are o experiență de peste 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2001, iar în 2002 se angaja deja la portalul Apropo.ro, ... vezi toate articolele

Citește și