Prima pagină » Justiție » Tăriceanu, pus sub acuzare de DNA în dosarul mitei de 800.000 de dolari!

Tăriceanu, pus sub acuzare de DNA în dosarul mitei de 800.000 de dolari!

Tăriceanu, pus sub acuzare de DNA în dosarul mitei de 800.000 de dolari!

Călin Popescu Tăriceanu, fostul preşedinte al Senatului, a fost pus sub inculpare de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în dosarul în care este acuzat de luare de mită în valoare de 800.000 de dolari.

Procedural, procurorii anticorupţie au ajuns în etapa în care fostul prim-ministru urmează să fie trimis în judecată.

Tăriceanu, acuzat că a luat mită 800.000 dolari

Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu, la data faptei prim ministru al Guvernului României, pentru luare de mită.

Anchetatorii notează în ordonanţă că, în cauză, există date şi probe din care rezultă că Popescu-Tăriceanu ar fi pretins şi ar fi primit, în mod indirect, în perioada 2007-2008, de la reprezentanţii unei companii austriece, foloase materiale în valoare de 800.000 USD, constând în plata unor servicii de consultanţă, în schimbul exercitării atribuţiilor sale în aşa fel încât să fie adoptate o serie de hotărâri favorabile companiei.

Pe 13 ianuarie, Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a transmis procurorului general Gabriela Scutea cererea de urmărire penală încuviinţată de preşedintele Klaus Iohannis privind începerea urmăririi penale a lui Călin Popescu-Tăriceanu.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
FOTO. Rădoi și-a dus prințesa la mall cu „iahtul pe roți” de la Bentley, pe care a dat peste 350.000 de euro. EXCLUSIV
Adevarul
De ce nu a fost invitată România la întâlnirea „greilor” NATO, de la Berlin. „Ne-am făcut-o singuri”
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Cele 3 zodii care vor trăi o perioadă de fericire intensă, începând din 19 decembrie. Cine sunt nativii norocoși
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Ce a descoperit Telescopul Spațial James Webb pe un super-Pământ topit?