Tăriceanu, trimis în judecată de Parchetul General! Fostul premier, acuzat de uzurpare de calități oficiale!
Vești proaste pentru unul dintre cei mai importanți politicieni din ultimii 30 de ani. Călin Popescu-Tăriceanu a fost trimis în judecată de Parchetul General! Procurorii au instrumentat un dosar stufos pe numele ex-premierului României, cu abuz în serviciu şi complicitate la uzurpare de calităţi oficiale printre capetele de acuzare.
Concret, Tăriceanu este acuzat că nu a constatat şi nu a supus la vot în plenul Senatului încetarea mandatului de senator al lui Cristian Marciu, deşi acesta avea o decizie definitivă în instanţă prin care a fost declarat incompatibil şi nu mai putea ocupa o funcţie publică.
Tăriceanu, trimis în judecată împreună cu senatorul Cristian Marciu
În acelaşi dosar cu Tăriceanu a fost trimis în judecată şi senatorul Cristian Marciu, pentru uzurpare de calităţi oficiale.
Parchetul General informează într-un comunicat de presă că, deşi potrivit art. 25 alin. 2 din Legea nr. 176/2010, Cristian Marciu se afla în stare de incompatibilitate cu funcţia de senator (avea interdicţia de a mai ocupa o funcţie sau o demnitate publică timp de 3 ani începând cu data de 4 martie 2015, când a rămas definitivă şi irevocabilă decizia ÎCCJ – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal), acesta a folosit fără drept, din data de 11 decembrie 2016 până în prezent, calitatea oficială de senator în actuala legislatură a Parlamentului.
Faţă de Călin Popescu-Tăriceanu, procurorii au reţinut că „a cauzat vătămarea drepturilor persoanei care, în urma alegerilor parlamentare din data de 11 decembrie 2016, a ocupat pe buletinul de vot pentru funcţia de senator poziţia următoare”. Procurorii mai spun că, prin neîndeplinirea obligaţiilor legale, Călin Popescu-Tăriceanu l-a ajutat pe Cristian Marciu să folosească fără drept calitatea oficială de senator, ce implică exerciţiul autorităţii de stat, urmată de îndeplinirea actelor legate de această calitate.
Care este poziția lui Tăriceanu
Călin Popescu-Tăriceanu a fost audiat în luna martie în acest dosar, el afirmând atunci că ancheta Parchetului este neconstituţională şi nelegală deoarece parlamentarii nu pot fi acuzaţi de abuz în serviciu. Motivul: parlamentarii nu au atribuţii de funcţionari!
„I-am ridicat doamnei procuror o problemă care este de ordin constituţional. Parchetul General îşi permite să ancheteze procedurile parlamentare care se circumscriu votului parlamentarilor. După cum ştiţi, mandatul imperativ este nul. Deci, o astfel de anchetă este neconstituţională sau anticonstituţională şi nelegală.
Acuzaţia de abuz în serviciu aş spune că este o invenţie pentru că parlamentarii nu pot fi acuzaţi ca un funcţionar. Noi nu avem atribuţii de serviciu, ci cu totul şi cu totul alte obligaţii, care derivă din exercitarea mandatului de parlamentar”, spunea în primăvară Călin Popescu-Tăriceanu.