Un fost preot a fost BĂTUT cu brutalitate de mai mulți indivizi după ce a tras pe dreapta

Publicat: 02 06. 2024, 19:57

Un bărbat, fost preot,  a fost urmărit în trafic și atacat de mai mulți indivizi.

El relatează că a fost claxonat și nevoit să tragă pe dreapta. Indivizii s-au năpustit peste el.

„Am fost flash-uit şi claxonat, iar în momentul când s-a fluidizat traficul am revenit pe prima bandă. Atunci cei din maşină au strigat „Popo, să-mi bag (…), trage pe dreapta! Trage pe dreapta!”.  Prostia mea a fost că am tras pe dreapta şi nu mi-am văzut de drum.

În momentul când m-am dat jos din maşină, s-au năpustit asupra mea, şoferul m-a împins. La un moment dat, cel din dreapta, ca şi cum l-a tras pe şofer de o parte, m-a plesnit pe mine. După ce mi-a dat primul pumn, a început o ploaie de pumni.

Nu ştiu ce să cred. Au fost puşi, au avut ciudă pe mine datorită faimei, datorită aprecierilor pe care le primesc în mediul on-line…”.

Victima spune că s-a ales cu trei fracturi pe partea stângă și că va avea parte de prima intervenție chirurghicală pe maxilar, sinusuri și osul de sub ochi. Polițiștii au declanșat o anchetă, scrie Antena 3 CNN.