VIDEO | Bărbatul care a mers cu un biciclist pe capota mașinii a fost reținut. Acuzațiile polițiștilor
This browser does not support the video element.
Șoferul care a mers cu un biciclist pe capota mașinii a fost reținut pentru 24 de ore. El este suspectat de lovire și alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
„În urma evenimentului înregistrat la data de 06 ianuarie a.c., în care un șofer agresează un biciclist în trafic pe o stradă din sectorul 6, facem precizarea că șoferul autoturismului a fost reținut pentru 24 de ore.
Cercetările sunt continuate de polițiștii Sectiei 20, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, sub aspectul săvâșirii infracțiunilor de lovire și alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice”, a transmis, vineri, Poliția București.
Oficialii Poliției Capitalei au precizat pentru GÂNDUL că biciclistul este cercetat și el pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, în stare de libertate.
Cum s-a întâmplat
Șoferul unui autoturism de teren și un biciclist livrator s-au luat la bătaie în trafic, joi după-amiază, pe o stradă din Capitală.
Polițiștii de la Secția 20 din Capitală au fost sesizați, printr-un apel la 112, cu privire la faptul ca pe o stradă din Sectorul 6 are loc o agresiune în trafic.
Din verificările efectuate, a reieșit faptul că șoferul l-a atacat pe biciclist pentru faptul că i-ar fi atras atenția cu privire la modul de deplasare în trafic.
„Biciclistul s-ar fi urcat pe capota mașinii, agățându-se și fiind transportat pe o distanță mare, până în apropierea Secției 20 de Poliție”, a transmis Poliția Capitalei.