VIDEO spectaculos cu extrădarea lui Carlos Ruben Ramirez! „Locotenentul” temutului „El Mencho”, șeful Cartelului Jalisco Nueva Generation, a fost capturat în martie 2020 de Serviciile secrete din România!
Una dintre cele mai delicate operațiuni din istoria recentă a Serviciilor secrete din România a luat sfârșit. Carlos Ruben Ramirez, „locotenentul” temutului Nemesio Oseguera Ramos Cervantes, zis „El Mencho”, șeful Carelului Jalisco Nueva Generation, a fost extrădat în Statele Unite, acolo unde îl paște pericolul unei condamnări pe viață! Pe numele lui era emis un mandat internațional, iar Carlos Ruben Ramirez se afla în custodia autorităților române încă din martie 2020, când trupele speciale ale Serviciilor Secrete l-au capturat!
Cartelul Jalisco Nueva Generation este unul dintre cele mai violente carteluri mexicane de droguri, impunându-se prin forță și mai ales teroare.
Carlos Ruben Ramirez, preluat de agenți speciali americani
Pentru extrădarea lui Carlos Ruben Ramirez, americanii au trimis la București o adevărată echipă de agenți speciali, iar asta spune totul despre importanța misiunii lor. GÂNDUL.RO a dezvăluit în exclusivitate anul trecut negocierile purtate pe axa București – Washington, în articolul „MEGA-EXCLUSIVITATE. România și SUA s-au înțeles în secret pentru extrădarea unui lider al temutului cartel mexican Jalisco Nueva Generación! Totul s-a întâmplat pe ultima sută de metri a stării de urgență! (INFORMAȚII-BOMBĂ)”.
De altfel, imediat cum s-a aflat că Ramirez este încătușat în România, SUA au și deschis canalul negocierilor cu oficialii de la București în legătură cu extrădarea periculosului traficant din cartelul Jalisco Nueva Generation. Interesul a fost atât de mare încât chiar de a doua zi după reținerea mexicanului în țara noastră a sosit un agent special american!
Într-un comunicat de presă, Poliția Română notează că procurorii DIICOT și ofițerii de la Antidrog au fost ajutați în derularea operațiunii de colegi americani de la DEA, Homeland Security și US Marshals. Astfel, s-a format o comisie rogatorie, iar cererea oficială de extrădare a fost formulată de către Departamentul de Justiție al Statelor Unite „sub aspectul cercetării infracțiunilor de spălare de instrumente monetare, conspirație la spălare de bani, prelucrarea sau distribuirea cu scopul importării ilegale și importul de substanțe controlate, prevăzute de Codul Statelor Unite”.
America oferă o recompensă de 10 milioane de dolari pentru liderul cartelului Jalisco Nueva Generation!
Cartelul Jalisco Nueva Generation, din Guadalajara, și-a câștigat faima prin vărsare de sânge, după cum spuneam.
Organizația îl are în frunte pe Nemesio Oseguera Ramos Cervantes, zis și „El Mencho”. Pe capul său, americanii au pus o recompensă de 10 milioane de dolari! În 2020, fiul său, Ruben Oseguera Gonzalez, zis „Menchito”, nimeni altul decât al doilea la comandă în cartelul Jalisco Nueva Generation, a fost reținut și extrădată în SUA! La fel și Jessica Johanna Oseguera Gonzalez, fiica lui Nemesio „El Mencho”. Ambii copii ai „lordului” care conduce cu mână de fier Jalisco Nueva Generation sunt acuzați de trafic de droguri.
Din câte se pare, România nu a emis nicio pretenție în cazul extrădării lui Carlos Ruben Ramirez, mai cu seamă că țara noastră și Statele Unite au semnat un parteneriat special de cooperare în mai multe domenii, inclusiv cel de securitate națională.