1 din 10 copii nu poate dezvolta SIDA. Care este explicația
Potrivit cercetătorilor, descoperirea organismelor rezistente la virusul HIV în rândul copiilor poate conduce la dezvoltarea unor noi imunoterapii pentru SIDA.
VIrusul HIV pătrunde în sistemul imunitar și face organismul uman vulnerabil la toate tipurile de infecții, boala rezultată în urma aceste infecții fiind cunoscută drept Sindromul Imunodeficienței Dobândite.
Cercetătorii au analizat probe de sânge de la 170 de copii din Africa de Sud care erau infectați cu HIV și care, în ciuda faptului că nu făcuseră niciodată un tratament pentru această infecție, nu dezvoltaseră până la momentul cercetării SIDA.
Testele au arătat că ei avea zeci de mii de urme de virus HIV în fiecare mililitru din sângele lor și acest lucru ar însemna, în mod obișnuit, o reacție puternică din partea sistemului lor imunitar, care ar fi trebuit să încerce să lupte cu infecția sau aceasta din urmă să se extindă și să se ajungă la SIDA. Totuși, niciunul dintre aceste lucruri nu s-a întâmplat.
Cercetătorii afirmă că organismul lor, mai precis sistemul lor imunitar alege să ignore virusul pe cât de mult posibil, pentru că, în cazul HIV-ului, pornirea unui „război” nu este cea mai bună decizie. Astfel, se pare că organismul acestor copii reacționează așa cum ar trebui să o facă și organismele noastre.
„SIDA nu are atât de mult de-a face cu infecția cu HIV, cât are de-a face cu răspunsul pe care sistemul imunitar îl dă acestei infecții”, a explicat unul dintre profesorii coordonatori ai studiului.
Oamenii de știință au arătat, de asemenea, că sistemul imunitar al acestora, care este comun unei proporții de 10% din populația de copii a lumii, este similar celui întâlnit în cazul maimuțelor.
În urma acestei descoperiri, cercetătorii speră să poată dezvolta imunoterapia pentru lupta împotriva SIDA.