Prima pagină » Magazin » 1 IUNIE. Cele mai frumoase poezii de Ziua Copilului

1 IUNIE. Cele mai frumoase poezii de Ziua Copilului

1 IUNIE. Cele mai frumoase poezii de Ziua Copilului
În România și în alte state ale lumii, printre care se numără și Bulgaria, Polonia, Cehia, Rusia sau Armenia, se sărbătorește astăzi Ziua Copilului.

1 IUNIE, Ziua Copilului este sărbătorită azi în România și în alte state ale lumii, printre care se numără și Bulgaria, Polonia, Cehia, Rusia sau Armenia.

Această sărbătoare a fost menționată pentru prima oară în cadrul Conferinței Mondiale pentru Bunăstarea Copiilor, care a avut loc în anul 1925 la Geneva. La ea au participat reprezentanți ai 54 de state care au adoptat „Declarația pentru Protecția Copilului”.

Dacă în țara noastră, anual, pe data de 1 iunie sunt organizate evenimente pentru sărbătorirea Zilei Copilului, în state precum Mexic, Japonia, Turcia sau Argentina, acestea au loc pe 30 aprilie, pe 5 mai, pe 23 aprilie, respectiv în cea de-a doua duminică a lunii august.

Iată, mai jos, câteva poezii dedicate copiilor.

1 iunie, ziua copilului – de Teodor Munteanu

Este 1 iunie
E prima zi de vară
Soarele e sus pe cer
E frumos afară.

Suntem astăzi mai voioși
Căci avem serbare
E ziua copiilor
E zi de sărbătoare.

La serbare a venit
Astăzi multă lume.
Cântece și poezii
Fiecare spune.

Ionel s-a încurcat
Și s-a-nroșit ca focul
„Nu-i nimic” cu toții au zis
„Bată-l-ar norocu”.

Sandu cel cu ochelari
Cu a sa chitară
Singur s-a acompaniat
Pentru prima oară,

Și o coardă i s-a rupt
Când lovi mai tare.
Nimeni nu s-a supărat
C-așa e la serbare.

Când iunie ne bate la ferestre

Când iunie ne bate la ferestre,
Cu boabe roșii de cireșe coapte,
Și-n lanuri spicul verde se trezește
Foșnind în soare râsete și șoapte,

Când florile din parcuri și grădini
Înalță către cer parfum și rouă,
Când vara-ncununată de lumini
Ne mângâie cu palmele-amândouă,

Atunci e ziua noastră, dragi copii,
Și lumea toată intră-n sărbătoare
Iar inimile noastre-s ciocârlii,
Ce duc această lume către soare!

Orice Copil – de George Țărnea

Orice copil are un nume,
Orice copil are o zi,
Lumina lui aprinsă-n lume
De noapte ne-ar putea păzi.

Orice copil are o țară,
Orice copil are părinți,
Descoperind din vară-n vară
Alt joc al pașilor cuminți.

Orice copil are o cale,
Orice copil are un gând,
Călătorind pe cer la vale
Și printre spini din când în când.

Orice copil are un leagăn,
Orice copil crede-n povești,
Adăpostind o lume-ntreagă-n
Curații ochi copilărești.

Orice copil are o mare
Pe care-și poartă barca lui,
Dar nu se-așteaptă să coboare
La țărmul mării nimanui.

Orice copil culege fluturi,
De dorul unei mângâieri,
Și-ntoarce vremea la-nceputuri
Cu teamă de-al rosti pe „ieri”.

Orice copil se poate face
Și floare și păun și cerb,
Silabisind cuvântul pace
Pe limba fiecărui herb.

Orice copil are sub gene
Și stropi de rouă și ghețari,
Hrăniți din legile viclene
Din jocul unor oameni mari.

Orice copil reface-n minte
Destinul primului cuvânt,
Putând să strângă în cuvinte
Lumina-ntregului pământ.

Orice copil e o minune
Irepetabilă precum
Ivirea zilei din genune
Și focul soarelui din scrum.

Recomandarea video

Mediafax
Ce se întâmplă la Serviciul Român de Informații? Dan: Orice derapaj al Serviciului îmi revine mie
Digi24
Un virus gripal nou se răspândește rapid în România: În prima săptămână din decembrie au fost înregistrate peste 3.000 de îmbolnăviri
Cancan.ro
Vila Rodicăi Stănoiu de la malul mării a fost VANDALIZATĂ! Misterul moștenirii fostei ministrese se adâncește!
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
De ce am primit din partea SUA mesajul „să vă apere francezii”. Expert: „În aceste condiții, nu este surprinzător”
Mediafax
Ce taxe vor plăti bucureștenii din 2026? Proiect PMB: impozite pe locuințe, mașini și terenuri
Click
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Digi24
Reacție furioasă a Kremlinului, după ce șeful NATO a îndemnat la pregătiri pentru un război cu Rusia: „E iresponsabil”
Cancan.ro
Un nou virus se răspândește rapid în România, după apariția leprei la Cluj! Peste 3.000 de cazuri au fost confirmate în decembrie 2025
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Descopera.ro
Reacția Kremlinului după ce șeful NATO a avertizat că Rusia ar putea ataca statele membre