Prima pagină » Magazin » 10 femei care și-au revenit spectaculos în carieră, după ce au fost CONCEDIATE

10 femei care și-au revenit spectaculos în carieră, după ce au fost CONCEDIATE

10 femei care și-au revenit spectaculos în carieră, după ce au fost CONCEDIATE
Ok, tocmai ai fost concediată. Și ce? Walt Disney a fost concediat de un ziar pentru că nu avea "imaginație și nicio idee originală". Băieților de la Beatles le-a fost spus de către o casă de discuri că muzica lor sună din cale-afară de prost și că riff-urile de chitară din piesele lor o să le sperie toți fanii. Michael Jordan a fost dat afară din echipa de basket a liceului în care învăța pentru că profesorul a considerat că nu are destul talent. Un profesor al lui Thomas Edison le-a spus părinților lui că Tommy al lor e prea prost ca să învețe ceva vreodată

Logodnica lui Abraham Lincoln a murit chiar înainte de nuntă, apoi el a intrat în faliment de două ori, a avut o cădere nervoasă destul de severă și a fost învins în nu mai puțin de 8 competiții electorale. „Lolita” lui Vladimir Nabokov a fost respinsă de 17 ori de către publisheri. „The Lost Get-Back Boogie”, cartea lui James Lee Burke (nominalizat la Pulitzer), a fost respinsă de 111 ori. Donald Trump a intrat în faliment de cinci ori. În 1985, Steve Jobs a fost concediat din propria companie, Apple. Volumele „Harry Potter” au fost respinse de 13 publisheri și toți i-au spus lui J.K. Rowling același lucru: că nu o să îi cumpere nimeni vreun exemplar, niciodată. Și lista poate continua.

Ce au în comun oamenii de mai sus? Sunt încăpățânați. Nu renunță. Nu se dau bătuți. Încearcă. Cad. Se ridică. Mai încearcă o dată. Eșuează iar. Însă de data asta eșuează puțin mai bine decât prima dată. Și apoi eșuează din ce în ce mai bine. Până când reușesc să ajungă acolo. Și că tot am amintit de J.K. Rowling, hai să vedem ce alte femei mai putem adăuga pe lista celor care au văzut eșecul ca pe-o șansă de a deveni și mai buni.

CITEȘTE ÎN CONTINUARE PE ONE.RO

Autor