10 lucruri inedite pe care nu le știai despre Isaac Newton
Isaac Newton este cunoscut azi în întreaga lume drept unul dintre cei mai importanți matematiciani, fizicieni și astronomi ai omenirii. A fost primul om de știință care a demonstrat că legile naturii guvernează atât mișcarea Pământului, cât și a altor corpuri cerești, intuind că orbitele pot fi nu numai eliptice, dar și hiperbolice sau parabolice.
Pe lânga toate descoperirile sale și teoriile enunțate, există însă și anumite aspecte ale vieții englezului pe care mulți nu le cunosc, scrie Huffington Post. Publicația americană a publicat recent o listă a celor mai inedite lucruri mai puțin cunoscute despre Isaac Newton:
1. Newton credea despre el că este un mare păcătos. Pe când avea aproximativ 19 ani, matematicianul a făcut o listă a celor 48 de „păcate” pe care le comisese. Printre greșelile enumerate de acesta se număra faptul că era obraznic cu mama lui sau că avea „gânduri nepotrivite”.
2. Celebrul fizician și-a înfipt un ac sub globul ocular, în mod intenționat. La vremea respectivă, nu erau cunoscute prea multe lucruri despre lumină, astfel că oamenii nu știau sigur dacă ochiul uman este cel care o produce sau dacă doar o colectează, scrie sursa citată. Curios, Newton a început să cerceteze singur optica, motiv pentru care a făcut și gestul respectiv. Ulterior, Newton a descris într-unul din caietele sale care au fost efectele experimentului.
3. Isaac Newton a avut două căderi nervoase. Prima dintre acestea s-ar fi produs în anul 1678, după o discuție în contradictoriu privind anumite aspecte ale teoriei sale despre optică. Cea de-a doua ar fi apărut în 1693, când acesta a renunțat la cercetările științifice. Newton a dat atunci vina pe lipsa de somn și epuizare, însă mulți istorici au menționat printre motive și otrăvirea ușoară a matematicianului cu substanțe folosite în timpul experimentelor.
4. Newton s-a născut prematur. Hannah Ayscough, mama acestuia, l-a adus pe lume cu trei luni înainte de termen. În plus, chiar dacă el s-a dovedit a fi un geniu, tatăl lui era analfabet, iar mama reușea doar cu greu să citească.
5. În perioada în care era student la Cambridge, a fost nevoit să servească la mese și să curețe camerele celorlalți studenți. În schimbul acestor servicii, tânărul matematicin primea un mic ajutor financiar.
6. Newton era un băiat foarte singuratic. Mulți cercetători au sugerat chiar că acesta ar fi suferit de tulburare bipolară sau autism. Aceste ipoteze nu au putut fi însă demonstrate.
7. Fizicianul a supraviețuit epidemiei de ciumă, care în anul 1665 a lovit Londra. Acesta și colegii săi de la facultate au fost trimiși acasă pentru a nu contacta boala.
8. Isaac Newton a fost și alchimist. Știința ocultă avea ca scop transformare metalelor ordinare în aur.
9. Elaborarea teoriilor sale nu s-a produs după ce acesta a văzut cum un măr cade pe pământ. „Mulți oameni cred că Newton a fost lovit în cap de un măr”, a explicat James Gleick, autorul unui volum biografic al fizicianului. „Probabil că acest lucru nu este adevărat”, a adăugat acesta, precizând că, cel mai probabil, Isaac Newton a realizat atunci că aceeași forță invizibilă care a provocat căderea mărului influențează și mișcările Lunii.
10. Isaac Newton era încă virgin când a murit. Acesta nu a fost niciodată căsătorit și, deși este imposibil de dovedit, se crede că acesta s-ar fi stins din viață la 84 de ani, fără să fi avut vreodată contact intim cu o femeie.