Prima pagină » Magazin » 13 lucruri pe care nu le știai despre viața la Casa Albă

13 lucruri pe care nu le știai despre viața la Casa Albă

13 lucruri pe care nu le știai despre viața la Casa Albă
Casa Albă, reședința celui mai puternic om din lume, președintele Statelor Unite, a fost construită în urmă cu 223 de ani, are șase etaje și cuprinde 132 de camere și 35 de băi.

Aceasta este, totodată, un centru de comandă pentru aproape 17.000 de angajați și are o istorie impresionantă.

Iată câteva dintre cele mai interesante lucruri pe care trebuie să le știți pentru a înțelege cum arată, de fapt, viața în Casa Albă, potrivit Business Insider.

1. Pentru a reduce costurile, președintele Woodeow Wilson ținea în timpul Primului Război Mondial 48 de oi pe peluza din fața Casei Albe. Lâna acestora a fost vândută la licitație pentru suma de 52.823 de dolari, iar câștigurile au fost donate Crucii Roșii.

2. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, au fost montate la toate geamurile draperii groase, măști de gaze au fost așezate peste tot pe mobilă, iar pe acoperiș au fost montate arme antiaeriene. Porțile de la Casa Albă au fost și ele închise.

3. Inginerii de la Casa Albă au fost întrebați de președintele Roosevelt dacă pot schimba culoarea clădirii din alb în cea a imprimeului de camuflaj.

4. În 1970, Elvis Presley a apărut la porțile Casei Albe și a cerut să îl vadă pe președintele Nixon. Agenții Serviciilor Secrete l-au adus pe Elvis în clădire, iar Nixon a fost foarte entuziasmat să îl cunoască pe „Rege” chiar în Biroul Oval.

Citește articolul integral în Descoperă