Prima pagină » Magazin » 176 de ani de la nașterea lui Ion Creangă. Orașele care organizează evenimente culturale

176 de ani de la nașterea lui Ion Creangă. Orașele care organizează evenimente culturale

176 de ani de la nașterea lui Ion Creangă. Orașele care organizează evenimente culturale
La aniversarea a 176 de ani de la nașterea scriitorului Ion Creangă, autoritățile locale din Chișinău și Iași vor organiza, în parteneriat, o serie de evenimente culturale ce se vor desfășura în perioada 28 februarie -2 martie, informează Agerpres.

La aniversarea a 176 de ani de la nașterea scriitorului Ion Creangă, autoritățile locale din Chișinău și Iași vor organiza, în parteneriat, o serie de evenimente culturale ce se vor desfășura în perioada 28 februarie -2 martie, informează Agerpres.

„Zilele Creangă” au început cu un simpozion ce avut loc la Biblioteca Academiei de Științe de la Chișinău, atât din România, cât și din Republica Moldova.

La Iași, pe 1 și 2 martie, în cadrul manifestărilor culturale programate, Muzeul Literaturii Române îi va decerna scriitoarei Claudia Partole premiul „Ion Creangă”.

Unul dintre cei mai iubiți autori români de literatură pentru copii, Ion Creangă, s-a născut pe 1 martie 1837, la Humulești. Fiul Smarandei și a lui Ștefan a Petrei Ciubotarul a avut șapte frați și surori, trei dintre aceștia murind însă la vârste fragede.

„Dragi mi-erau tata și mama, frații și surorile și băieții satului, cu cari, iarna, în zilele gerose, mă defătam pe gheață și la săniuș, iar vara, în zile frumoase de sărbători, cântând și chiund, cutreieram dumbrăvile și luncile umbroase, țarinele cu holdele, câmpul cu florile și mândrele dealuri, de după care îmi zâmbeau zorile, în zburdalnica vârstă a tinereții.”, povestea scriitorul mai târziu, în „Amintiri din copilărie”.

* „Pupăza din tei” – fragment din filmul „Ion Creangă”, în regia Elisabetei Bostan

În 1847, Creangă merge la școala din satul natal, unde „părintele Ioan de sub deal” se ocupa de educația copiilor. Mai târziu, mama sa îl încredințează bunicului, David Creangă, care-l duce la Broșteni, pe Valea Bistriței, la școala învățătorului Neculai Nanu.

În anul 1853 este înscris la Școala Domnească de la Târgu Neamț, sub numele Ștefănescu Ion, însă, după o vreme, merge la Școala catihetică din Fălticeni, la dorința mamei sale care dorea ca el să devină preot. Acolo este înscris pentru prima dată sub numele Ion Creangă.

După desființarea școlii din Fălticeni, Creangă pleacă la Iași, unde urmează cursurile Seminarului Teologic „Veniamin Costachi”, de la Socola. După ce în 1859 își obține atestatul, revine în satul natal unde, mai târziu, se căsătorește cu Ileana Grigoriu, fiica preotului Ioan de la biserica „Patruzeci de sfinți”. Devine diacon, iar în 1860 se naște fiul său Constantin.

În 1864, urmează cursurile de la Școala preparandală Vasiliană de la Trei Ierarhi, unde îl are ca profesor pe Titu Maiorescu.

Timp de 12 ani este dascăl și diacon la diverse biserici din Iași, însă în 1873 divorțează de soția sa și este exclus din cler. 

Un an mai târziu este repus în drepturi ca învățător, iar în 1875  îl cunoaște pe Mihai Eminescu, atunci revizor școlar la Iași și Vaslui. În următorii ani scrie mai multe dintre operele sale, la îndemnul marelui poet.

În 1883 se îmbolnăvește de epilepsie, iar șase ani mai târziu se stinge din viață în casa sa din cartierul Țicău, din Iași.

Deși „Amintiri din copilărie” rămâne în centrul creației sale, Ion Creangă a scris și numeroase povești, povestiri și nuvele, printre care „Capra cu trei iezi”, „Dănilă Prepeleac”, „Fata babei și fata moșneagului”, „Punguța cu doi bani”, „Inul și cămeșa”, „Moș Ion Roată și Unirea”, „Păcală”, „Prostia omenească” și „Ursul păcălit de vulpe”.