Prima pagină » Magazin » 2016, probabil cel mai călduros an din istorie

2016, probabil cel mai călduros an din istorie

2016, probabil cel mai călduros an din istorie
Detalii pe Gândul.

Recent, ONU  a anunțat că luna iunie a fost cea de-a 14 a lună consecutiv în care au fost înregistrate recorduri de temperatură la nivelul solului, dar și la nivelul mărilor și oceanelor. Reprezentanții Națiunilor Unite au tras semnalul de alarmă și au cerut implementarea rapidă a pactului încheiat în luna decembrie a anului trecut referitor la limitarea mutațiilor climatice prin trecerea de la combustibili fosili la energie verde până, cel târziu, în anul 2100.

„Aceste creșteri ale temperaturii evidențiază, mai profund ca niciodată, că avem nevoie să aprobăm și să implementăm acordul de la Paris privind schimbările climatice, dar și să accelerăm trecerea pe tehnici de producție care să emită mai puțin dioxid de carbon sau care să funcționeze cu energie regenerabilă”, a declarat secretarul general al Organizației Meteorologice Mondiale, Petteri Taalas.

Până la convenția semnată în decembrie la Paris, aproape 200 de guverne au fost acord să limiteze încălzirea globală până la cel mult 2 grade Celsius diferență față de perioada pre-industrială, cu „eforturi susținute” de a opri procesul la 1,5 grade în plus. Între timp, însă, temperaturile au început deja să întreacă limita inferioară.

„Încălzirea a fost extrem de pronunță în Arctica, fapt care a determinat debutul timpuriu al procesului de topire a ghețurilor din calota glaciară a Groenlandei și a porțiunilor înghețate ale Oceanului Arctic”, au mai precizat reprezentanții Organizației Meteorologice Mondiale.

David Carlson, directorul programului de cercetări al acestei instituții a arătat că „ceea ce am descoperit pentru primele luni ale lui 2016 este cu adevărat alarmant. Credeam că va mai dura câțiva ani până se va ajunge la un asemenea nivel al încălzirii. Nu avem atât de mult timp pe cât credeam”.

Emisfera nordică, inclusiv statul Alaska din Statele Unite, Canada și Rusia, s-au confruntat cu temperaturi nefiresc de mari. Ultima lună în care temperatura globală s-a situat sub valorile medii ale secolului XX a fost decembrie 1984.

 

Autor