40 de milioane de euro, costuri pentru Eurovision: „Suntem disperați. Nu vom putea să organizăm concursul în 2017″

Publicat: 04 11. 2016, 19:32

Zurab Alasania a demisionat, motivând că țara are probleme financiare care împiedică organizarea concursului muzical Eurovision 2017, programat să aibă loc în Kiev. Guvernul ucrainean a acceptat demisia lui Alasania.

Într-un interviu acordat ziarului online Ukrainskaya Pradva, el a spus că principalul motiv pentru care demisionează este subfinanțarea companiei, care este un radiodifuzor partener al Eurovision.

El a afirmat că Guvernul este dispus să asigure mai puțin de 7 milioane de euro, însă pentru organizarea evenimentului este nevoie de o sumă care depășește 40 de milioane de euro, transmite agenția de presă Efe.

Reprezentanții European Broadcasting Union (EBU), care organizează competiția muzicală, au transmis că sunt conștienți de situație.

„Comunicăm constant cu NTU din Ucraina și facem tot posibilul să îi ajutăm în vederea găzduirii celei de-a 62-a ediții a Eurovision Song Contest, în mai 2017”, transmite EBU.

Eurovision Song Contest 2017 este programat pe 9, 11 și 13 mai. Ucraina a câștigat dreptul de a găzdui evenimentul datorită victoriei reprezentantului țării, cântăreața Jamala, în cea mai recentă ediție.