5 tineri morți, o mașină de poliție furată și cel mai grav accident din ultimii douăzeci de ani. „Nu am văzut așa ceva în toată cariera mea”

Publicat: 12 10. 2016, 23:29
Actualizat: 31 10. 2016, 15:48

Steve Bourgoin circula cu mașina sa de teren pe contrasens, când a lovit un Volkswagen Jetta care mergea regulamentar. Toți cei 5 tineri aflați în Volkswagen au murit. 

Mașina a a fost cuprinsă de flăcări, iar în timp ce polițiștii încercau să o scoată pe una dintre victime din mașină, Bourgoin a furat mașina poliției și a plecat, susțin autoritățile într-o declarație oficială.

În încercarea sa de a scăpa, acesta a lovit alte 7 mașini, iar mașina poliției a luat și ea foc.

„Nu sunt cuvinte care să descrie o astfel de scenă”, a decflarat unul dintre pompierii aflați la locul accidentului.

„Sunt pompier de 20 de ani, dar acesta este cel mai grav incident pe care l-am văzut în toată cariera mea”, a mai spus acesta.

Cei cinci adolescenți uciși în primul accident de au fost, potrivit poliției, Eli Brookens, 16; Janie Cozzi, 15; Liam Hale, 16; Mary Harris, 16; și Cyrus Zschau, 16.

Bourgoin se află în stare critică la spital. Acesta nu a fost acuzat de crimă, dar poliția cercetează cazul pentru a determina ce acuzații i se aduc.