8 lucruri pe care le poți curăța cu o periuță de dinți

Publicat: 24 02. 2016, 17:40

Forma periuței și ușurința de manevrat o fac perfectă pentru curățat suprafețe dificile.

Vă prezentăm în continuare opt lucruri sau suprafețe care pot fi curățate cu ajutorul unei periuțe de dinți.

Orificiile uscătorului de păr

Dacă vi se pare că uscătorul de păr nu mai funcționează la fel de bine, este foarte posibil ca scame să fi pătruns prin orificii, iar o periuță de dinți le poate îndepărta cu ușurință.

Scai

Materialul velcro sau scaiul folosit la genți sau alte accesorii este foarte dificil de curățat datorită ușurinței cu care se adună firele de păr sau scamele. Firele mai tari ale periuței sunt cea mai bună soluție pentru a le elimina. 

Aragazul

Petele mai dificile nu pot fi îndepărtate mereu cu un simplu burete. Curățarea suprafeței prin mișcări circulare ale periei ar trebui însă să rezolve problema.

Chitul de pe gresie

Amestecați trei sferturi de cană de clor cu trei litri de apă, aplicați soluția în locurile pe care vreți să le curățați, lasați-o să acționeze câteva minute, apoi curățați cu periuța.

Pernele banchetei de la mașină

Dacă aveți probleme în ceea ce privește curățatul firimiturilor de pe pernele banchetei, utilizați și în acest caz periuța de dinți pentru a le îndepărta din locurile greu de accesat, apoi folosiți aspiratorul.

Robinetele

Nimic nu poate îndepărta mizeria de pe robinete mai ușor decât o periuță, scrie housebeautiful.com.

Scurgerea

Pentru a curăța o chiuvetă cel mai bine, folosiți o jumătate de cană de praf de copt cu un sfert de cană de sare, apoi turnați amestecul deasupra scurgerii, urmat de o cană de oțet încălzit. După aceea, puteți curăța mizeria rămasă cu periuța de dinți.

Accesoriile de la frigider

Diversele recipiente din frigider pot fi și ele curățate foarte ușor cu o banală periuță de dinți.