8 pași pentru a avea un corp de invidiat la plajă
În primul rând, ne organizăm programul de zi cu zi în așa fel încât să avem timp pentru mișcare și prepararea mâncării. „Pregătirea corpului pentru vara este foarte simplă, din vorbe. Sport diversificat cu 3, 4 sedințe de antrenament pe săptămână, încercăm să ne încărcăm cât mai puțin cu probleme și optăm pentru o alimentație care să includă: cereale, carne, lactate, oleaginoase, dar și fructe și legume de primăvară. Din vorbe nu pare dificil, dar când le punem în practică începem să ne lovim de greutăți. La sală, noi ajungem să transformăm „sezonierii”, adică persoanele care încep mișcarea doar înainte de vară, în oameni activi pe termen lung”, spune antrenorul Florin Neby pentru Gândul.
1. Alegem sala de fitness în care să ne simțim în largul nostru atunci când facem antrenamentul și căutăm trainer-ul cu cele mai eficiente metode de antrenament pentru obiectivul fiecăruia dintre noi. Deși nu dispar decât prin intervenții chirurgicale, vergeturile pot fi mai puțin vizibile prin scaderea în greutate, modelarea corpului și adoptarea unei alimentații corecte.
2. Dacă ne dorim rezultate vizibile, facem trei ședințe de mișcare pe săptămână. Ne trebuie un minim de 3,4 luni de efort constant pentru ca un obiectiv să fie atins, indiferent care este el (slăbire, condiție fizică mai bună, hipertofie musculară, pregătirea pentru o competiție sau un corp fit într-un costum de baie).
3. Renunțăm la alcool (acolo unde este cazul). Este unul dintre cei mai importanți pași pe care trebuie să-i facem atunci când vrem să ne stabilim o alimentație corectă și de durată.
4. Mâncarea trebuie să fie cât mai puțin procesată,trebuie să predomine preparararea la foc mic, iar modurile de gătire să se rezume la: aburi, fierbere, cuptor.
5. Ne programăm mesele la ore fixe, iar intervalul de procesare (intervalul dintre mese) să fie de minim 2 ore și maxim 3 ore. Excepție fac cazurile în care avem antrenament, iar ultima masă o avem programată după sesiunea de exerciții.
6. Este important să bem un fresh sau o băutură isotonică după antrenament, pentru a reface sursele de vitamine și mineralele pierdute în timpul efortului.
7. Partea de refacere ajută organismul extraordinar de mult, iar un corp fit într-un costum de baie poate fi un vis devenit realitate, dar pentru asta trebuie să aducem în activitățile noastre și sauna, înotul de relaxare sau masajul.
8. Dormim șapte ore pe noapte, iar asta rămâne cea mai bună metodă de recuperare din toate cele existente.