9 mașini de lux personalizate care urmau să apară în noul film „James Bond” au fost furate – TRAILER
Vehiculele din această flotă auto, în valoare de aproape 800.000 de euro, au fost personalizate special pentru noul film din franciza cinematografică „James Bond”.
„Suntem la curent cu furtul unui număr de modele Range Rovers din Dusseldorf, Germania. Este vorba de o infracțiune, iar poliția a inițiat o anchetă”, au declarat reprezentanții constructorului auto Land Rover pentru publicația Daily Express.
Cele nouă automobile urmau să participe la filmarea unor scene în munții Alpi.
O serie de detalii despre noul film „James Bond” au fost date publicității săptămâna trecută, în cadrul unui eveniment organizat la Studiourile Pinewood din comitatul Buckinghamshire din Marea Britanie.
Actorul Daniel Craig, interpretul personajului James Bond, spune că scenariul noului lungmetraj „este mai bun decât cel al filmului precedent” din această franciză.
Daniel Craig, în vârstă de 46 de ani, va interpreta astfel pentru a patra oară rolul agentului 007, după ce a jucat anterior acest rol în filmele „Casino Royale” (2006), „007: Partea lui de consolare/ Quantum of Solace” (2008) și „007: Coordonata Skyfall/ Skyfall” (2012).
În acest film, ce va fi regizat de Sam Mendes, spionul britanic va avea un adversar tenace în persoana unui personaj malefic, ce va fi interpretat de actorul austriac Christoph Waltz.
Dave Bautista, un celebru sportiv american, practicant de wrestling, va juca și el în noul film din seria „James Bond”.
Actrița italiană Monica Bellucci și actrița franceză Léa Seydoux au fost alese pentru a interpreta rolurile feminine principale – Bond Girls – în filmul „Spectre”, cel de-al 24-lea lungmetraj din seria „James Bond”.
Filmările vor debuta luni și vor dura șapte luni. Filmul „Spectre” va fi turnat în studiourile Pinewood din apropiere de Londra, la Roma, în Mexic, Tanger și în Alpii austrieci, a precizat Sam Mendes, care va regiza astfel al doilea film „James Bond” din cariera sa, după „007: Coordonata Skyfall”.
Regizorul a dezvăluit de asemenea cu această ocazie un alt star al filmului „Spectre”: noul model de automobil Aston Martin, DB10. Precedentul model, DB5, a fost transformat în cenușă în „Skyfall”.
Titlul „Spectre” face referire la o misterioasă organizație secretă inventată de creatorul personajului James Bond, scriitorul Ian Fleming, în al nouălea roman din serie, intitulat „Thunderball”.
Potrivit scenaristului John Logan, „Bond 24” nu va fi o continuare a lungmetrajului „007: Coordonata Skyfall”, dar va avea numeroase legături cu acel film. În schimb, scenariul va fi inspirat, ca de obicei, din romanele lui Ian Fleming, creatorul personajului James Bond.
După ce „007: Coordonata Skyfall” a obținut încasări de peste 1 miliard de dolari pe plan mondial, devenind nu doar cel mai profitabil film din seria „James Bond”, ci și pelicula cu cele mai mari încasări din istoria cinematografiei britanice, fanii acestei francize și-au dorit foarte mult ca parteneriatul profesional dintre Sam Mendes și Daniel Craig să continue și să se concretizeze cu un nou lungmetraj din această franciză.
Implicarea regizorului britanic în producția celui de-al 24-lea film din franciza „James Bond” a fost multă vreme pusă sub semnul întrebării, având în vedere numeroasele proiecte de teatru pe care cineastul le are pe agenda sa de lucru, însă Sam Mendes a acceptat în cele din urmă această ofertă.
James Bond, super-spionul din romanele lui Ian Fleming, a ajuns pentru prima dată pe marele ecran în filmul „Dr. No”, din anul 1962, cu ajutorul actorului Sean Connery, care a jucat rolul principal. Ceilalți actori care au interpretat același rol de-a lungul anilor sunt Roger Moore, George Lazenby, Timothy Dalton, Pierce Brosnan și Daniel Craig.
Primele 23 de filme „James Bond” realizate până în prezent au generat încasări de peste 4,1 miliarde de dolari în toată lumea.
Al 24-lea film din franciza cinematografică „James Bond” va fi lansat pe 23 octombrie 2015.