Prima pagină » Magazin » A căzut pe șinele metroului cu un minut înainte ca trenul să sosească. Ce i-a salvat viața. VIDEO

A căzut pe șinele metroului cu un minut înainte ca trenul să sosească. Ce i-a salvat viața. VIDEO

A căzut pe șinele metroului cu un minut înainte ca trenul să sosească. Ce i-a salvat viața. VIDEO
Momentul dramatic în care o tânără a fost trasă de pe șinele de metrou peste care căzuse, cu doar câteva secunde înainte ca trenul să sosească în stație, a fost surprins de camerele de supraveghere, potrivit DailyMail.

Anija Lender, în vârstă de 18 ani, aștepta metroul în stația South Street, când deodată a început să își simtă corpul din ce în ce mai cald. A luat o gură de apă din sticla unui prieten și aceasta este ultimul lucru pe care și-l amintește, înainte de căzătură. În secunda următoare, trupul său s-a prăbușit peste șinele de metrou, întreaga scenă fiind surprinsă de camerele de supraveghere. La doar un minut distanță, trenul avea să sosească în stație. 

Într-o primă fază, tânăra le-a spus celor de pe peron să nu o miște, întrucât nu se simțea bine, însă în momentul în care un bărbat i-a spus că trenul avea să sosească într-un minut, Lender i-a rugat să o ia de acolo.

„‘Mișcați-mă, mișcați-mă’ le-am spus”, a declarat ea pentru CBS Boston.

În cele din urmă, un bărbat a coborât după ea și a reușit să o salveze la timp.

Recomandarea video

Mediafax
Cât ar trebui să mâncăm, de fapt, de Crăciun. Un medic trage semnalul de alarmă
Digi24
VIDEO De ce s-au bătut două femei la Timișoara: un influencer din campania lui Călin Georgescu, în mijlocul scandalului
Cancan.ro
Zodia care termină anul 2025 în genunchi. Mihai Voropchievici: Din păcate, este prea târziu
Prosport.ro
Cea mai frumoasă profesoară de matematică din România e colega lui Gabi Tamaș!
Adevarul
Secretul bine păzit al statuii lui Ioan de Hunedoara: scrisori ascunse în bocancul de bronz
Mediafax
Ce va indica noua etichetă de pe electrocasnice. Cumpărătorii vor fi primii anunțați
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Consilierul de la Kremlin care a refuzat ordinul lui Putin și a încercat să oprească războiul din Ucraina. Era pregătit să fie împușcat
Cancan.ro
”Măgărie”. Supărare mare după ce Alessia Pop a câștigat Vocea României
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Cele mai consumate băuturi din lume au un efect crucial pentru sănătatea oaselor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Vieți marcate de lepră: conducători, poeți și un gest rar de devoțiune