A criticat-o pe Michelle Obama pentru „gafa” vestimentară, dar soția sa a făcut același lucru. Trump, din nou în centrul reacțiilor critice pe Twitter. FOTO
Postările vechi de pe Twitter par să îl urmărească pe Donald Trump, scrie Huffington Post. De această dată, este vorba despre vizita făcută în Arabia Saudită, în cadrul primei etape a turneului său în străinătate ca președinte al Statelor Unite.
În 2015, cu jumătate de an înainte ca Trump să anunțe oficial că va candida la Președinția SUA, actualul lider de la Casa Albă o critica pe Michelle Obama pentru alegerea făcută de a nu își acoperi capul în cadrul vizitei de stat în Arabia Saudită. Însă, în timpul primei sale vizite externe ca președinte al SUA, tot în Arabia Saudită, atât soția sa, Melania Trump, cât și fiica sa, Ivanka Trump, au făcut același lucru.
Arabia Saudită are un regim vestimentar strict care le impune femeilor să poarte rochii lungi negre, cunoscute drept „abayas” și să își acopere părul când se află în locuri publice. Regulile nu se aplică, în schimb, diplomaților străini sau politicienilor când se află în timpul unei vizite de stat.
Imediat, reacțiile critice la adresa președintelui SUA au început să curgă pe Twitter: