Prima pagină » Magazin » A dat 160.000 de euro pe operații ca să arate ca o caricatură. Cum arată după 13 ani de la prima operație

A dat 160.000 de euro pe operații ca să arate ca o caricatură. Cum arată după 13 ani de la prima operație

O femeie de 30 de ani din Marea Britanie a cheltuit echivalentul a 160.000 de euro pe operații estetice, pentru a arăta ca o caricatură, scrie presa britanică.

Krystina Butel a investit o avere pentru a semăna cu un desen pe care un artist spaniol i l-a făcut pe când ea avea doar 15 ani.

În desen, tânăra are buze, obraji și sâni foarte proeminenți și este blondă. ”Când am văzut prima oară caricatura, am fost invidioasă. Arăta foarte bine și era exact cum voiam eu să fiu. Nu voi înceta niciodată să îmi fac operații estetice”, a declarat Butel, care a precizat că va continua să încerce să se apropie cât de mult poate de aspectul din caricatură.

Așa arăta tânăra când era mică

Așa arată acum

Britanica a început operațiile estetice la 17 ani, când și-a mărit pentru prima oară sânii. Apoi, a continuat să își facă implanturi, iar acum vrea să meargă în Brazilia sau SUA, pentru a-și pune implanturi în fese.

Femeia declară că este foarte mândră de cum arată, în ciuda comentariilor pe care le primește pe stradă.

Recomandarea video

Mediafax
Calculator Impozit Auto 2026. RAR explică unde este trecută norma EURO, în funcție de CIV
Digi24
VIDEO De ce s-au bătut două femei la Timișoara: un influencer din campania lui Călin Georgescu, în mijlocul scandalului
Cancan.ro
EXCLUSIV | Imagini SFÂȘIETOARE la mormântul Ștefaniei Szabo, în prag de Crăciun. Omagiul care îți rupe sufletul
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Fără punte: premierul Bolojan elimină o zi liberă
Mediafax
Programul marilor lanțuri de magazine de Crăciun 2025. Care sunt zilele în care vor fi închise și când vor avea programul redus
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Consilierul de la Kremlin care a refuzat ordinul lui Putin și a încercat să oprească războiul din Ucraina. Era pregătit să fie împușcat
Cancan.ro
De ce ar fi murit mama Mihaelei Rădulescu, de fapt. Văduva lui Felix Baumgartner, primul mesaj oficial: 'Nu a fost bolnavă'
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Cele mai consumate băuturi din lume au un efect crucial pentru sănătatea oaselor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Funicularul, ingineria care face accesibile pantele imposibile