A fost abuzată de profesorul ei, pe vremea când era elevă. „Făceam sex la el acasă în timp ce soția lui era la serviciu. M-a învățat să sărut ca oamenii mari”
Abuzul a început când Rachel avea 11 ani și suferea după tatăl său care murise la 48 de ani din cauza unei crize de epilepsie. Profesorul în vârstă de 28 de ani a observat că fata era tristă și s chemat-o în biroul ei, pentru a-i oferi un umăr pe care să plângă, potrivit The Sun.
Suportul moral pe care i-l oferea profesorul Graham Wilcock elevei de 11 ani, s-a transformat rapid într-un joc erotic.
„M-a sărutat și mi-a zis > și m-a sărutat ca oamenii mari”, a povestit Rachel.
Mai întâi, Rachel s-a simțit măgulită de atenția profesorului și după cursuri petrecea câteva ore în compania bărbatului.
„Mă simțeam specială, dar o parte din mine știa că ceea ce făceam era greșit. Nu am spus nimănui nimic. Voiam să le povestesc prietenilor mei, dar am ținut totul secret”, a mărturisit Rachel.
Când Rachel avea 13 ani, profesorul a dus-o la el acasă pentru a face sex cu ea, în timp ce soția lui era la serviciu.
„În particular îmi spunea că mă iubește, dar de față cu ceilalți colegi înmi spunea că sunt grasă și urâtă”
La 16 ani Rachel și-a dat seama că relația cu profesorul ei nu era una normală.
După trei ani în care adolescenta de atunci a fost manipulată și abuzată sexual de profesorul ei, Rachel a încercat să pună punct relației, renunțând la școală și angajându-se la radio.
După câțiva ani, Rachel a văzut într-o postare pe Facebook că profesorul care o abuzase plecase din Marea Britanie în România, unde se angajase la un orfelinat. Atunci, femeia și-a dat seama că acei copii pot fi victimele celui care a abuzat-o și pe ea și și-a făcut curaj să-l reclame la poliție.
Bărbatul s-a întors în Marea Britanie, unde a pledat vinovat pentru abuz asupra minorilor și a stat patru ani după gratii.