A fost descifrat misterul care înconjoară felul în care beau apă pisicile și câinii
Pisicile „manipulează” apa pentru a-și potoli setea și fac acest lucru într-o manieră elegantă, în timp ce câinii „zdrobesc” apa, împroșcând-o în toate direcțiile.
Cel mai recent studiu din acest domeniu, care s-a concentrat asupra câinilor și a fost prezentat la o conferință organizată la San Francisco de American Physical Society, s-a bazat pe o descoperire anterioară, ce a vizat felul în care pisicile beau apă. Nici pisicile, nici câinii nu pot să își apropie obrajii suficient de mult pentru a crea forța de sucțiune, așa cum fac oamenii, iar felul în care aceste animale beau apă a rămas multă vreme învăluit în mister.
În 2010, inginerii de la Universitatea Princeton și cei de la prestigiosul Massachusetts Institute of Technology (MIT) au explicat felul în care beau apă pisicile. Felinele își pun limba pe suprafața apei, fără să o străpungă, apoi o ridică brusc și trag odată cu ea o coloană de lichid cu viteza de 1 metru pe secundă. Imediat înainte ca gravitația să tragă apa în jos, pisicile își închid gurile deasupra coloanei de apă cu viteza de 4 metri pe secundă, înghițind apoi apa.
Atunci când studiul pe câini a început, cercetătorii credeau că și aceste animale beau apă la fel ca pisicile, a declarat inginerul în biomecanică Sunny Jung, de la Virginia Tech, un membru al echipei care a studiat pisicile și care a coordonat apoi studiul despre câini.
În timp ce limba pisicilor atinge cu delicatețe suprafața apei, limba câinilor o străpunge în forță, așa cum au arătat filmările subacvatice. „Câinii împroașcă în jur multă apă, însă pisicile nu fac niciodată așa ceva”, a adăugat Sunny Jung.
De asemenea, pisicile își retrag limba pentru a crea o coloană de apă cu o forță de două ori mai mare decât gravitația. Câinii generează o forță de opt ori mai mare decât gravitația.
Deși doar vârful limbii unei pisici atinge apa, în cazul câinilor, o zonă mare din limbile lor străpunge suprafața apei, fapt care îi face să fie niște „băutori neîndemânatici”. Mai exact, volumul de apă pe care limba unui câine poate să îl deplaseze crește exponențial cu mărimea corpului acelui câine. Acesta este motivul pentru care un câine din rasa Saint Bernard, nu un baset, poate să „transforme” podeaua din bucătărie într-o piscină.