Deși se credea inițial că filosoful a fost îngropat în altă parte, în prezent arhologii sunt de părere că rămășițele sale au fost mutate. Inițial arheologii au fost de părere că Aristotel a murit în Chalcis în anul 322 Î.Hr.- la 62 de ani de la nașterea sa din 384 Î.Hr.- însă aceștia sunt de părere în prezent că oamenii din Stagira i-au mutat rămășițele în locul în care s-a născut.
Cu ocazia Congresului Mondial Aristotel 2.400 de Ani, arheologii au catalogat descoperirea drept cea mai importantă din excavările ultimilor 20 de ani, potrivit Greek Reporter.
Mormântul are un dom enorm de zece metri și pardoseală de marmură datată din perioada elenistică. Acesta are o panoramă de 360 de grade și este plasat într-o zonă ușor accesibilă pentru publicul vizitator cae dorea să aducă un omagiu marelui filosof.
Arheologii au notat că construcția mormântului a fost una pripită și că materiale de înaltă calitate au fost adăugate în vârful domului la o dată ulterioară.
În mormânt, care a fost distrus de bizantini, excavatoarele au dat peste obiecte de ceramică de la atelierele imperiale și 50 de monede datate din timpul lui Alexandru cel Mare.
Un perete semi-circular al mormântului se ridică la înălțimea de doi metri. Un culoar îi conducea către intrarea în mormânt pe cei care doreau să aducă un omagiu filosofului grec. Structura mormântului a fost distrusă de bizantinii care au construit un turn pătrățos deasupra acestuia.
Aristotel a fost descris ca „primul geniu științific din istorie” în urma scrierilor sale diverse care au acoperit subiecte de la fizică, zoologie la poezie și lingvistică, contribuind la fundamentul culturii și gândirii occidentale.
Aristotel (384 î.Hr.- 322 î.Hr.) a fost unul din cei mai importanți filozofi ai Greciei Antice, clasic al filosofiei universale, spirit enciclopedic, fondator al școlii peripatetice. Aristotel este cel care a tras concluziile necesare din filosofia lui Platon și a dezvoltat-o. Aristotel este întemeietorul științei politice ca știință de sine stătătoare. A întemeiat și sistematizat domenii filosofice ca Metafizica, Logica formală, Retorica, Etica. De asemenea, forma aristotelică a științelor naturale a rămas paradigmatică mai mult de un mileniu în Europa.