Prima pagină » Magazin » A fost descoperită COMETA care ar putea deveni cea mai strălucitoare din istorie. Când se vede cu ochiul liber de pe Pământ

A fost descoperită COMETA care ar putea deveni cea mai strălucitoare din istorie. Când se vede cu ochiul liber de pe Pământ

A fost descoperită COMETA care ar putea deveni cea mai strălucitoare din istorie. Când se vede cu ochiul liber de pe Pământ

National Geographic scrie că astronomii au găsit o nouă cometă lângă Saturn, care ar putea deveni cea mai strălucitoare cometă descoperită vreodată.

Deocamdată, astrul din constelația Rac strălucește foarte puțin, însă când se va apropia de planeta noastră ar putea fi chiar mai luminoasă decât pare Luna, văzută de pe Pământ. Acest eveniment ar urma să se petreacă la finalul lui 2013 sau începutul lui 2014.

„Dacă se ridică la așteptările noastre, poate deveni cea mai strălucitoare cometă din istorie”, a declarat astronomul Raminder Sigh Samra.

National Geographic scrie că respectiva cometă, botezată 2012 S1, are dimensiuni neobișnuit de mari (3 km în diamtru), ceea ce înseamnă că va arde cu putere și va avea o coadă foarte lungă.

Cometa 2012 S1 a fost observată pentru prima dată săptămâna trecută, de către astronomii ruși Artyom Novichonok și Vitali Nevski, iar prezența acesteia a fost confirmată de Uniunea astronomică internațională.

În prezent, cometa se află la 990 de milioane de kilometri de Pământ, între Jupiter și Saturn. Fiind atrasă de gravitația Soarelui, cometa se va apropia la „numai” 10 milioane de kilometri de Marte, ceea ce înseamnă că ar putea fi fotografiată de vehiculul Curiosity.

Apoi, când va ajunge la 2 milioane de kilometri de Soare, va lua foc și va fi vizibilă cu ochiul liber de pe Pământ.

Recomandarea video

Mediafax
Vin ninsorile: meteorologii anunță unde va fi zăpadă de Crăciun. Jumătate de țară sub cod galben
Digi24
Bloggerii ruși îi fac imagine lui Putin cu poze din România. Fotografii de la SRI Antitero ilustrează „trupele rusești, bine echipate”
Cancan.ro
Mălina Guler S-A SINUCIS?! Mesajul prin care și-a anunțat dispariția a fost făcut public abia acum
Prosport.ro
FOTO. Antrenoarea de tenis care predă în rochii îndrăznețe și pantofi cu toc a atras atenția tuturor
Adevarul
Decizie disperată: Antena 1 își vrea banii înapoi, după ce a plătit o avere pentru difuzarea Cupei Mondiale. Alt post TV ar urma să transmită o parte din meciuri
Mediafax
Crăciun sub imperiul zăpezii și al frigului în București
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
„Teamă în rândul duşmanilor”. Liderul de la Casa Albă dezvăluie un plan pentru nave de război „clasa Trump”, mai mari și mai puternice
Cancan.ro
Oana Mizil a fugit din țară cu fetița! Unde se ascunde acum fosta iubită a lui Marian Vanghelie
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fabrica din România care a produs 1 milion de anvelope în 2025. Este singura din lume cu zero emisii de CO2
Descopera.ro
Ceva s-a prăbușit pe Lună! Momentul a fost înregistrat
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Test de cultură generală. Câte pisici există în lume?