A fost descoperită o nouă fotografie cu Abraham Lincoln
Un desenator al Disney susține că a descoperit o fotografie în care apare fostul președinte american Abraham Lincoln, cu ocazia discursului de la Gettysburg (1863), unul dintre cele mai cunoscute din istoria americană, scrie Discovery.
În imaginea descoperită recent, Lincoln are pălărie și capul aplecat, fiind în mijlocul mulțimii.
Fotografia în care se considera până acum că apare Lincoln
Fotografia descoperită recent
Descoperirea este extrem de importantă deoarece înseamnă că, în cealaltă fotografie realizată la Gettysburg în acea zi, în care se credea că apare Lincoln, nu este de fapt președintele american. În fotografia respectivă, Lincoln are capul descoperit și este așezat într-o altă zonă.
Deși desenatorul Disney este convins că fotografia descoperită de el îl prezintă pe Lincoln, nu toată lumea este de acord. „E ca și când te-ai uita la o pată de cerneală. Dacă vrei să vezi un fluture, vezi un fluture. Personal, nu îl văd pe Lincoln”, a comentat un istoric.