Prima pagină » Magazin » A fost descoperită o nouă planetă aflată într-o zonă locuibilă

A fost descoperită o nouă planetă aflată într-o zonă locuibilă

A fost descoperită o nouă planetă aflată într-o zonă locuibilă
Astronomii englezi și germani au descoperit o nouă planetă care orbitează în jurul unei stele apropiate, la o distanță potrivită pentru a avea o climă asemănătoare celei de pe Terra și pentru a putea să întrețină viața, informează Reuters.

Astronomii englezi și germani au descoperit o nouă planetă care orbitează în jurul unei stele apropiate, la o distanță potrivită pentru a avea o climă asemănătoare celei de pe Terra și pentru a putea să întrețină viața, informează Reuters.

Savanții au descoperit, de fapt, trei noi planete în jurul unei stele aflate la 44 de ani-lumină de Terra, însă doar una dintre ele se află în așa-zisa Goldilocks Zone, o zonă din jurul unei stele unde temperaturile nu sunt nici prea ridicate, nici prea scăzute, pentru ca apa să poată exista în stare lichidă.

„HD 40307 este o stea pitică bătrână, perfect liniștită, așa că nu există niciun motiv pentru ca o astfel de planetă să nu susțină o climă ca cea de pe Terra”, a declarat Guillem Angla-Escude, de la Universitatea Goettingen din Germania, coordonatorul acestui studiu, realizat în colaborare cu Mikko Tuomi, de la Universitatea Hertfordshire din Marea Britanie.

Noua planetă are o masă de cel puțin șapte ori mai mare decât Terra, însă se află cam la aceeași distanță de soarele ei ca și Pământul de Soare, ceea ce înseamnă că primește o cantitate similară de energie solară ca planeta noastră.

Peste 800 de planete au fost descoperite în afara sistemului nostru solar, după detectarea primei exoplanete, la începutul anilor 1990, însă foarte puține dintre ele se află într-o zonă locuibilă.

Și mai puține dintre ele sunt planetele care se rotesc, așa cum se întâmplă cu noua planetă, pentru a crea ziua și noaptea, elemente care cresc șansele ei de a avea un climat apropiat de cel terestru. Cele care nu se rotesc sunt „blocate”, iar jumătate din suprafețele acestor planete se află permanent în întuneric.

Planeta, denumită HD 40307g, face parte dintr-un sistem solar despre care s-a crezut inițial că avea doar trei planete, toate pe orbite prea apropiate de steaua lor pentru ca apa să existe pe ele în stare lichidă.

Astronomii au făcut noua descoperire, prezentată în Astronomy & Astrophysics, examinând datele transmise de spectrograful HARPS, atașat de telescopul European Southern Observatory din La Silla, în deșertul chilian Atacama.