A furat 40.000 de lire, crezând că va muri înainte ca fapta ei să fie descoperită
O femeie care s-a vindecat de cancer a fost condamnată la patru ani de închisoare, după ce a furat mai mulți bani. Britanica a crezut că va muri înainte ca fapta ei să fie descoperită.
Shirley Player era manager la o agenție imobiliară din Bournemouth când a fost diagnosticată de medici. Pentru că și cele două surori ale sale decedaseră cu câțiva ani în urmă tot din cauza cancerului, britanica în vârstă de 61 de ani a crezut că și soarta ei va fi aceeași, scrie metro.co.uk.
Așadar, după ce a început tratamentul, femeia a transferat din conturile subalternilor săi, în contul propriu, nu mai puțin de 40.000 de lire, crezând că nu va mai avea timp să fie răspundă pentru această infracțiune. Banii au fost folosiți pentru a-și plăti datoriile, chiria, dar și pentru a cumpăra diverse alte cadouri pentru familia ei.
Ironia sorții a făcut ca Shirley să se vindece de cancer, iar fapta sa să fie descoperită.
„A crezut că va muri înainte ca totul să iasă la iveală”, a explicat procurorul care s-a ocupat de acest caz. „Și-a pierdut ambele surori din cauza cancerului la mijlocul anilor 2000 și a fost și ea apoi diagnosticată, însă a răspuns bine la tratament. Nu se aștepta să mai fie acum aici”, a adăugat acesta.
Drept urmare, femeia a ajuns în fața unei instanțe de judecată și a fost condamnată în cele din urmă la patru ani de închisoare.