A înapoiat un portofel pierdut și a primit o recompensă neașteptată
O fetiță de opt ani din Maine, SUA, a înapoiat proprietarului un portofel pierdut, în care se aflau 4.000 de dolari și a fost răsplătită cu un concert de-al lui Justin Bieber, scrie Yahoo.
Pe lângă cele 4.000 de dolari cash, în portofelul pe care Abbie Jacobson l-a găsit în iarbă se mai aflau câteva monede cambodgiene, inele de aur și un card. Fără să se gândească însă o clipă să le păstreze, fetița de opt ani a anunțat imediat autoritățile, chiar dacă mama ei a mărturisit că ea însăși a ezitat puțin înainte de a o lăsa pe Abbie să reclame obiectul găsit.
Sursa: khmerization.blogspot.ro
Întrebată de un reporter ce ar fi făcut totuși cu banii, dacă nu i-ar fi înapoiat, Abbie a mărturisit că i-ar fi plăcut să meargă la un concert de-al lui Justin Bieber.
La doar o zi după întâmplare, contactat de banca emitentă a cardului care se afla în portofel, Ra Rim, un cambodgian stabilit în SUA, a revendicat banii și obiectele găsite de Abbie. El a invitat familia Jacobson la el acasă, în semn de recunoștință pentru gestul fetiței, și a mărturisit că suma pe care o pierduse fusese stânsă pentru ca el și membrii familiei lui, imigranți din Cambodgia, să poată face o călătorie acasă. Cu ochii în lacrimi, Rim i-a mulțumit lui Abbie pentru onestitatea ei, datorită căreia familia lui și-a îndeplinit visul de a revedea țara natală.
Sursa: khmerization.blogspot.ro
Fapta lui Abbie nu a rămas, însă, nerăsplătită. Prin intermediul fiicei lui Ra Rim, povestea a ajuns pe prima pagină a presei locale, atrăgând atenția lui John Everets, directorul Băncii din Maine. Impresionat de gestul fetiței, Everets a hotărât să îi dea lui Abbie șansa de a fi prezentă la concertul lui Justin Bieber din Boston, de pe 10 noiembrie, bancherul asigurându-le bilete atât părinților, cât și celor doi frați mai mari ai fetiței.
„Foartă multă lume ne-a întrebat de ce Abbie a înapoiat banii. Noi ne-am învățat copiii ca, orice ar fi în sufletul lor, să facă ce trebuie”, a explicat Jennifer Jacobson, mama fetiței. Ea a mai spus că fiica sa vrea să își lanseze un blog, pe care și alți copii să poată împărtăși povești despre speranță și inspirație.