A intrat într-un hambar fără a se aștepta la ceva anume. După ce a deschis ușile, a avut un șoc: „Este Sfântul Graal!”
This browser does not support the video element.
Colecția vintage include trei modele Cadillac, construite între 1932 și 1938, un model electric din 1923 de la un producător auto dispărut și un REO Model G Boattail Roadster din 1908, scrie Daily Mail.
„Este Sfântul Graal al pasionaților de mașini”, a declarat Brunet. „Am deschis ușile, am văzut mașinile acoperite de praf, neatinse de ani de zile… este ca și cum ai urca în mașina timpului”.
Autoturismele sunt deținute de un bărbat care s-a mutat din Wisconsin în Texas în 1970, care a încercat să le repare, dar nu a avut timp.
„A păstrat unele mașini extraordinare în hambar, cu speranța că va avea cândva timpul și banii necesari restaurării”. Totuși, 40 de ani mai târziu, omul a decis să vândă colecția clasică.
Cea mai mare sumă ar putea fi obținută pentru un model Cadillac 370B V-12 decapotabil, construit în anul 1932. Licitația va avea loc în 12 iunie la Indianapolis Motor Speedway. „Este vorba de un prototip menit să le arate directorilor executivi cum s-ar putea materializa conceptul decapotabilei Victoria”, a spus Brunet.
Cadillac-ul ar putea fi vândut luna viitoare cu 350.000 de dolari.
1932 Cadillac 370B V-12 Victoria Convertible Est. $285,000-$350,000
1933 Cadillac Model 370C V-12 Town Coupe Est. $55,000-$75,000
1938 Cadillac Series 90 V-16 Fleetwood Limo Est. $45,000-$65,000
1923 Milburn Electric Model 27L Est. $90,000 -$125,000
1908 REO Model G Boattail Roadster/Sedan Tonneau Est. $75,000-$95,000
Celelalte două modele Cadillac, un model din 1933, 370C V-12 Town Coupe și unul din 1938, Series 90 V-16 Fleetwood Limousine, ar putea fi vândute pentru 75.000 de dolari, respectiv 65.000 de dolari. De asemenea, modelul Milburn Electric 27L din 1923 ar putea fi vândut cu 90.000 – 125.000 de dolari și cel mai vechi autoturism, REO Model G Boattail Roadster/Sedan Tonneau din 1908, va fi vândut cu 75.000 – 95.000 dolari.