A moderat dezbaterea dintre Victor Ponta și Klaus Iohannis, iar acum și-a anunțat DEMISIA

Publicat: 11 12. 2014, 13:22

”Mulțumesc! Tuturor telespectatorilor, care m-au susținut în acești ani, care m-au criticat, care mi-au trimis de atâtea ori mesaje și cărora le datorez câteva explicații pentru gestul meu. Da, mi-am dat demisia de la B1 TV. Da, proiectul „Bună seara, România!” de la ora 20, care ar fi urmat să se mute de la ora 21.30, conform noii grile, s-a încheiat. Înainte de a da explicațiile, pe care le consider necesare, aș vrea să vă spun că acești ani au fost superbi, că am văzut un post de televiziune cum se naște și cum crește și că am fost acolo la fiecare pas de evoluție (…) Cel mai frumos moment și cel pe care l-am visat și l-am dorit în toți anii aceștia de televiziune, a fost confruntarea finală dintre Klaus Iohannis și Victor Ponta și mă bucur că am reușit să fac posibilă acea dezbatere și de asemenea mă bucur că am reușit să aduc postului B1 cea mai mare audiență din istoria sa. Să spunem că a fost cadoul meu de plecare… Despre dezbaterea Klaus Iohannis- Victor Ponta oricum promit tuturor să revin cu povestea din spatele cortinei, dar și cu o analiză proprie a fenomenului care s-a petrecut atunci. De ce am plecat? Fără să intru în prea multe detalii, pentru că asta ține de modul în care văd eu o raportare corectă față de un loc unde am lucrat, pot spune că nu mă mai simt parte din acest proiect, nu mai simt că avem un drum comun, nu mai înțeleg și nu mai rezonez cu multe dintre deciziile conducerii. În plus, influența unor personaje toxice este atât de mare încât contaminează întreaga atmosferă a postului. Iar eu am o viziune clară despre locul de muncă. E acel loc unde te duci cu plăcere, te simți apreciat și respectat și sunt create toate condițiile pentru a face performanta. Ceea ce, din păcate, nu mai este cazul aici. Nu vreau să comentez prea multe despre unele sincope vizibile în logica și constanța politicii editoriale. Telespectatorii sunt cei care trebuie să facă această analiză (…) După cum anuntat si mai sus, voi pregăti o carte despre culisele politicii, cu accent evident pe confruntarea finală dintre Klaus Iohannis și Victor Ponta, care, sunt sigură, va avea multe elemente interesante”, a scris Pușcalău pe Facebook.

Anterior, Mădălina Pușcalău anunțase și în direct, în timpul emisiunii sale de pe B1 TV, că va fi ”ultima emisiune” și că pleacă de la postul din Calea Victoriei.

Pe 12 noiembrie, cu patru zile înainte de turul II al alegerilor prezidențiale, Mădălina Pușcalău a moderat dezbaterea dintre Victor Ponta și Klaus Iohannis, atunci B1 TV fiind lider detașat de audiență, cu o medie de 1,77 milioane de telespectatori pe minut și o cotă de piață de 16,4%.