Prima pagină » Magazin » A murit actorul Juan Luis Galiardo, cunoscut pentru rolul din Don Quijote. VIDEO

A murit actorul Juan Luis Galiardo, cunoscut pentru rolul din Don Quijote. VIDEO

A murit actorul Juan Luis Galiardo, cunoscut pentru rolul din Don Quijote. VIDEO
Juan Luis Galiardo a murit la 72 de ani

Actorul spaniol Juan Luis Galiardo, cel care a devenit cunoscut pentru rolul din Don Quijote și care a jucat alături de Charlton Heston în filmul „Antoniu și Cleopatra”, a murit la 72 de ani, a anunțat sâmbătă agentul său, citează AFP.

„O boală rapidă și devastatoare a luat una din cele mai mari și mai populare figuri ale cinematografiei, teatrului și televiziunii din țara noastră”, a scris vineri seară agentul său într-o declarație postată pe site-ul său internet.

Născut în Andaluzia în 1940, Galiardo a avut o carieră de circa 50 de ani, bogată mai ales în anii 1960, înainte să atragă atenția publicului internațional cu un rol în „Antoniu și Cleopatra”, regizat și jucat în 1972 de Charlton Heston.

După ce a lucrat câțiva ani în Mexic, s-a întors în Spania, unde s-a remarcat în 2002 prin interpretarea lui „Don Quijote”, în filmul devenit clasic al lui Manuel Gutierrez Aragon. Galiardo este cunoscut și prin cariera sa teatrală prolifică, de-a lungul căreia i-a interpretat pe regele Lear și Oedip.