Prima pagină » Magazin » A MURIT actrița Kathryn Joosten, cunoscută din serialul „Neveste disperate”

A MURIT actrița Kathryn Joosten, cunoscută din serialul „Neveste disperate”

Ea luase două premii Emmy pentru rolul din serial

Kathryn Joosten, interpreta vecinei curioase Karen McCluskey din serialul „Neveste disperate” – un rol pentru care a primit două premii Emmy -, a murit sâmbătă din cauza unui cancer pulmonar, la vârsta de 72 de ani, a anunțat purtătoarea ei de cuvânt, citată de Reuters.

Kathryn Joosten a murit în reședința ei din Westlake Village, o localitate aflată la 60 de kilometri de Los Angeles, a precizat agentul ei de presă, Nadine Jolson. Actrița americană a fost diagnosticată cu cancer pulmonar în 2001.

Decesul actriței s-a produs la mai puțin de trei săptămâni după difuzarea ultimului episod din serialul „Neveste disperate”, în care personajul jucat de Joosten, Karen McCluskey, a murit din cauza aceleiași boli, în timp ce asculta piesa „Wonderful, Wonderful” interpretată de Johnny Mathis.

Personajul ei, o femeie curioasă care se amesteca adeseori în treburi care nu o priveau, a jucat în multe scene alături de cele patru personaje principale ale serialului – Susan, Lynette, Bree și Gabrielle.

În afara rolului din „Neveste disperate” – în care a început să joace în 2005 -, Kathryn Joosten a interpretat rolul secretarei președintelui fictiv american Josiah Bartlet din serialul de televiziune „The West Wing”, care s-a încheiat în 2006.

Kathryn Joosten și-a început cariera de actriță la vârsta mijlocie, după ce a lucrat în tinerețe ca asistentă într-un cabinet de psihiatrie și a trecut printr-un divorț.

A lucrat ca artist de stradă la parcul Disney World din Orlando, iar începând din anii 1990 a apărut în câteva seriale americane de succes, precum „Murphy Brown”, „Frasier” și „The Drew Carey Show”.

A mai avut roluri secundare în serialul „General Hospital” și în lungmetrajele „Hostage” (2005) și „Bedtime Stories” (2008).

Kathryn Joosten a primit primul ei premiu Emmy în 2005 și pe cel de-al doilea în 2008, la categoria „cea mai bună actriță cu statut de invitat într-un serial de comedie”, pentru rolul Karen McCluskey din serialul „Neveste disperate”.

Autor