Prima pagină » Magazin » A murit creatorul serialului „Battlestar Galactica”

A murit creatorul serialului „Battlestar Galactica”

A murit creatorul serialului
Producătorul de televiziune și scenaristul Glen A. Larson, creatorul serialelor de succes "Battlestar Galactica" și "Magnum P.I.", a murit la vârsta de 77 de ani, din cauza unui cancer esofagian, informează hollywoodreporter.com.

Glen A. Larson a murit la Centrul medical UCLA din Los Angeles, vineri, potrivit fiului scenaristului, James Larson.

Larson s-a născut în California, în 1937, și și-a început longeviva carieră la Hollywood în anii 1950, ca membru al trupei The Four Preps, cu care a câștigat trei discuri de aur. A contribuit la compunerea mai multor hituri ale trupei, printre care „26 Miles (Santa Catalina)”, ”Big Man” și „Down by the Station”.

A devenit producător de televiziune la începutul anilor 1960, lucrând la seriale precum „The Fugitive”, însă cel mai celebru și influent proiect al său a debutat în anul 1978.

În 1978, Larson a scris scenariul pentru episodul pilot al serialului „Battlestar Gallactica”, pe care l-a și produs. Serialul a rulat doar un sezon – care a avut 24 de episoade -, dar a fost foarte apreciat și a generat mai multe continuări, printre care „Galactica 1980” și popularul remake lansat în 2004 de televiziunea Sci Fi Channel. Deși Larson nu a fost implicat direct în realizarea remake-ului, el a lucrat ca producător consultant.

 

 

Pentru coloana sonoră a acestui serial, Larson a fost nominalizat la premiile Grammy, în anul 1979.

În anii 1980, Larson s-a numărat printre creatorii serialului de succes „Magnum P.I.”, care a fost difuzat între anii 1980 și 1988. A lucrat, de asemenea, la serialul TV „Knight Rider”, cu David Hasselhoff, care a fost difuzat între anii 1982 și 1986.

Larson a fost nominalizat de trei ori la premiile Emmy, pentru serialele „Quincy M.E.” și „McCloud”.

În 1985, Glen A. Larson a fost recompensat cu o stea pe Hollywood Walk of Fame.

Autor