A murit fosta regină a Belgiei, Fabiola
„Regele, regina și membrii familiei regale anunță cu mare tristețe decesul Majestății sale regina Fabiola, care a avut loc vineri seară în Castelul Stuyvenberg din Bruxelles”, precizează Casa regală belgiană.
Născută Dona Fabiola de Mora și Aragon, pe 11 iunie 1928, la Madrid, într-o familie de nobili spanioli, ea s-a căsătorit cu Baudouin în decembrie 1960.
Cea de-a cincea regină a Belgiei a fost o prezență discretă după decesul regelui Baudouin în 1993, rămânând în umbra regelui Albert și a soției sale, regina Paola.
În iulie 2013, Fabiola a asistat la transferul puterii de către cumnatul său, regele Albert al II-lea, nepotului său Philippe, de care era foarte apropiată.