A murit Natalie Cole. Fiica celebrului Nat King Cole avea 65 de ani
Natalie Cole a murit din cauza unei insuficiențe cardiace congestive, ca urmare a complicațiilor apărute după ce artista americană, care a fost diagnosticată în anul 2008 cu hepatită C, a fost supusă unui transplant renal, conform site-ului TMZ.
Cântăreața a murit joi noaptea, la Cedars-Sinai Medical Center din Los Angeles, potrivit variety.com, care citează Associated Press.
Din cauza problemelor de sănătate, Natalie Cole își anulase recent o serie de concerte, inclusiv show-ul de Anul Nou.
„Natalie a dus o luptă aprigă și curajoasă, murind așa cum a trăit… cu demnitate, tărie și onoare. Ne va fi foarte dor de mama și sora noastră iubită și amintirea sa va rămâne veșnic în sufletele noastre”, au spus fiul artistei, Robert Yancy, și surorile cântăreței, Timolin și Casey Cole, într-o declarație de presă, citată de Associated Press.
Fiica lui Nat King Cole a fost supusă unui transplant renal care i-a salvat viața în 2009, primind un rinichi de la o tânără femeie din El Salvador, care a murit în timpul nașterii. Cântăreața și-a revenit după operația suferită și, ulterior, a înregistrat un întreg album în limba spaniolă pe care i l-a dedicat femeii hispanice care i-a donat un rinichi, salvându-i astfel viața.
Natalie Cole a câștigat nouă premii Grammy pe parcursul carierei sale de 30 de ani în jazz, pop și R&B.
Cele mai cunoscute albume ale artistei sunt „Everlasting” și „Unforgettable…With Love”, care include o piesă în duet cu tatăl ei, realizată cu ajutorul tehnologiei digitale.
Natalie Cole a vorbit despre dependența ei de cocaină, heroină și alcool în autobiografia pe care a publicat-o în 2000, „Angel on My Shoulder”. Artista, al cărei tată a murit de cancer pulmonar în 1965, când ea avea doar 15 ani, a reușit să scape de dependența de droguri cu ajutorul unui tratament de dezintoxicare, în 1980.
Informația privind decesul artistei a atras numeroase comentarii pe platforma online Twitter.
„Fie ca sufletul ei să se odihnească în pace. #Inseparabil”, a scris reverendul Jesse Jackson, pe Twitter.
„#NatalieCole… Condoleanțe familiei. Ce femeie incredibilă, un suflet iubitor, vesel și pașnic. Odihnește-te în pace”, a scris, la rândul său, pe Twitter, scriitoarea și analista politică Donna Brazile.