Prima pagină » Magazin » A murit Paul Bocuse, „bucătarul secolului”. „Gastronomia franceză pierde o figură mitică, ce a transformat-o profund”

A murit Paul Bocuse, „bucătarul secolului”. „Gastronomia franceză pierde o figură mitică, ce a transformat-o profund”

A murit Paul Bocuse, „bucătarul secolului
Detalii pe Gândul

Informația a fost făcută publică într-un comunicat de familia acestuia.

Paul Bocuse s-a născut în Collonges-au-Mont-d’Or, în apropiere de Lyon, pe 11 februarie 1926, într-o familie cu tradiție în domeniu, meseria de bucătar fiind practicată de strămoșii săi încă din 1765.

Ministrul francez de Interne, Gérard Collomb, fost primar al orașului Lyon, a anunțat inițial vestea morții lui Bocuse pe Twitter. „Domnul Paul era Franța. Simplitate și generozitate. Excelență și arta de a trăi. Papă al gastronomilor care ne-a părăsit. Sper ca maeștrii noștri bucătari, din Lyon și din cele patru colțuri ale lumii, să poată să cultive fructele pasiunii sale”, a scris Collomb.

Potrivit unei surse apropiate familiei, Paul Bocuse, care suferea de maladia Parkinson de mai mulți ani, „a murit în liniște”, în timp ce își făcea siesta matinală în camera în care s-a și născut, la han, Auberge du Pont de Collonges, care este, de fapt, un restaurant de lux întotdeauna plin, deținător de trei stele Michelin.

„Astăzi, gastronomia franceză pierde o figură mitică, ce a transformat-o profund. Maeștrii bucătari plâng în bucătăriile lor, la Élysée și peste tot în Franța. Dar își vor continua munca”, a spus și președintele francez Emmanuel Macron.

Intrat ucenic în celebrul restaurant al „mamei Brazier” (Eugénie Brazier, prima femeie bucătar care a câștigat trei stele Michelin, în 1933), din Lyon, deținător a trei stele Michelin, în 1946, Paul Bocuse s-a format și la școala lui Fernand Point, „mentorul său”.

Deținător a trei stele Michelin fără întrerupere din 1965, Paul Bocuse a transformat hanul familiei într-un templu al gastronomiei, devenind, de-a lungul anilor, patronul unei companii de succes, care administra mai multe restaurante.

A lucrat foarte mult și în străinătate, în Japonia, Brazilia, SUA, și a fost pentru mulți maeștri bucătari celebri un „tată spiritual”.

De asemenea, a lansat concursul Bocuse d’Or, în 1987, la Lyon, o competiție în care s-au afirmat mulți bucătari ce ulterior au devenit nume mari în domeniu. În mod neoficial, concursul Bocuse d’Or este considerat un campionat mondial al maeștrilor bucătari.

Specialiștii consideră că Paul Bocuse – ales de prestigiosul ghid gastronomic Gault & Millau, în 1989, „bucătarul secolului” – împreună cu Henri Gault și Christian Millau au lansat „nouvelle cuisine”, fiind la originea unui „big bang” în gastronomia franceză și mondială. Noua bucătărie franceză era mai puțin opulentă, cu preparate mai ușoare decât cele din bucătăria clasică, punând accentul pe ingrediente proaspete, de o înaltă calitate.

De-a lungul carierei, Bocuse a primit numeroase premii, printre care Legiunea de Onoare în rang de Comandor. De asemenea, The Culinary Institute of America i-a acordat titlul de „chef al secolului”, în 2011.

În 1975, Bocuse a creat supa cu trufe, pentru o cină prezidențială la palatul Elysée. De atunci, supa a fost servită în restaurantul lui Bocuse din Collonges-au-Mont-d’Or sub numele „Soupe VGE”, „VGE” fiind inițialele numelor fostului președinte francez Valéry Giscard d’Estaing.

Recomandarea video

Mediafax
Solstițiul de iarnă 2025. Ce se întâmplă în cea mai scurtă zi a anului
Digi24
„Macron l-a trădat pe Merz și știe că va trebui să plătească”. Cum s-au inversat rolurile Franței și Germaniei în Uniunea Europeană
Cancan.ro
Marele absent de la înmormântare! Puțini se așteptau ca el să lipsească. În cea mai grea zi din viața ei, Mihaela Rădulescu a mai primit o lovitură dură de la viață
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție de neratat. Imaginile care le-au tăiat respirația italienilor
Adevarul
Imagini virale dintr-un avion aproape gol. Doar șapte români au zburat spre Londra
Mediafax
Romanul din 1987 care a devenit bestseller peste noapte. A stârnit o adevărată revoltă!
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cancan.ro
Pe ce dată trebuie să plătești factura la Digi RCS-RDS, pentru a primit 10% înapoi. Este valabil pentru toți abonații din România
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Puțini îi știu numele, dar invenția ei a schimbat viața a milioane de femei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Cum și-a salvat Pământul apa de la distrugere totală în urmă cu 4,6 miliarde de ani