COVID-19. A MURIT un cunoscut chitarist de jazz. Era chemat frecvent la Casa Albă FOTO
Chitaristul de jazz american Bucky Pizzarelli a murit din cauza COVID-19, la vârsta de 94 de ani, miercuri, în locuinţa sa din Saddle River, New Jersey. Casa sa de discuri, Bergen Record, informează că muzicianul a fost testat pozitiv pentru noul coronavirus duminică, potrivit Associated Press.
Pizzarelli, care a fost inclus în New Jersey Hall of Fame, a avut o carieră de succes în jazz-ul american, fiind chemat frecvent să cânte la Casa Albă.
Fiul său, John Pizzarelli, şi el un renumit chitarist, a spus că va fi organizată o ceremonie de omagiere a muzicianului, după ce vor fi ridicate restricţiile impuse în contextul pandemiei.
Născut în Paterson, New Jersey, Pizzarelli a avut o carieră care s-a întins pe opt decenii şi a cântat pentru foşti preşedinţi ai SUA precum Ronald Reagan şi Bill Clinton, alături de personalităţi ca Frank Sinatra.
Recent, au murit mai multe vedete din cauza COVID-19, printre care muzicienii Alan Merrill şi Adam Schlesinger şi actorul Mark Blum.