A murit unul dintre cei mai influenți disidenți ruși. Scriitorul Vladimir Bukovsky avea 76 de ani
Vladimir Konstantinovich Bukovsky, născut pe 30 decembrie 1942, a murit în spitalul Addenbrookes din Cambridge, Marea Britanie. Scriitorul a avut mari probleme de sănătate în ultimii ani, potrivit site-ului vladimirbukovsky.com.
În anii 1960 – 1970, Bukovsky era o figură celebră a mișcării de disidență din fosta URSS. În 1972, a fost condamnat la doi ani de închisoare și cinci ani de exil pentru „activism anti-sovietic”. În 1976, Bukovsky a fost schimbat de autoritățile sovietice pentru Luis Corvalan, secretarul general al Partidului Comunist din Chile aflat în închisoare, după care Bukovsky s-a stabilit în Cambridge, Marea Britanie.
Un scriitor talentat, Bukovsky era celebru pentru capacitatea sa de a documenta opresiunea din închisorile sovietice.
Scriitorul Vladimir Nabokov îl descria drept „un om curajos și valoros” într-o scrisoare trimisă în 1974 publicației The Observer.
Istoricul și fostul analist CIA Richard Pipes a declarat la puțin timp după decesul scriitorului: „Vladimir Bukovsky a fost un disident remarcabil în Uniunea Sovietică și în străinătate, un om care a identificat și criticat în mod curajos politicile totalitare ale administrației de la Moscova. Ar trebui să rămână în memorie ca un adevărat erou”.
Un scriitor și activist pentru drepturile omului, Bukovsky a ispășit în total 12 ani de închisoare în URSS, iar, după ce s-a stabilit în străinătate, și-a petrecut ultimele patru decenii din viață făcând campanie împotriva regimurilor opresive din țara natală.
Bukovsky a devenit celebru în peroada studenției. În 1963, a fost arestat pentru deținere de literatură interzisă. Autoritățile sovietice nu l-au judecat, ci l-au declarat bolnav mintal și l-au internat într-un spital de psihiatrie, o tactică curentă în epocă pentru a discredita și a încarcera disidenții și pentru a nu-i transforma în deținuți politic. În 1967 a fost din nou arestat și trimis într-un lagăr de muncă forțată pentru trei ani.
După eliberare, în 1971, Bukovsky a făcut publice în Vest dosarele psihiatrice create pentru șase disidenți celebri. Organizațiile de psihiatri internaționale au studiat dosarele și au acuzat autoritățile de la Moscova că eliberează diagnostice false pentru a putea reține pe timp nelimitat posibil mii de oponenți politici care nu aveau de fapt simptome de maladii mintale.
După o altă sentință, în 1976, Bukovsky a fost deportat din URSS și schimbat de guvernul sovietic pentru Luis Corvalán.
După ce s-a stabilit în Marea Britanie, a scris o autobiografie care a devenit bestseller, „To Build a Castle”, a apărut în emisiuni TV din SUA și s-a întâlnit cu președintele american Jimmy Carter la Casa Albă.
Cea mai recentă carte a sa, „Judgment In Moscow: Soviet Crimes and Western Complicity” (Ninth of November Press), apărută în Marea Britanie în mai anul acesta, analizează mii de pagini din dosare secrete din arhiva URSS pe care le-a furat în 1993.
Timp de patru decenii, Bukovsky a jucat un rol important în mai multe organizații politice, inclusiv Resistance International, Human Rights Foundation, Cato Institute și Victims of Communism Memorial Foundation, care i-a și decernat Medalia Libertății Truman-Reagan.