Prima pagină » Magazin » A străbătut Antarctica pe un tractor, cu 10 km/oră

A străbătut Antarctica pe un tractor, cu 10 km/oră

A străbătut Antarctica pe un tractor, cu 10 km/oră
O aventurieră olandeză a ajuns, marți, la Polul Sud, după ce a traversat Antarctica pe un tractor, cu o viteză medie de 10 kilometri pe oră, la finalul unei călătorii pe care a început-o în urmă cu aproape 10 ani, în satul ei natal din Olanda, informează AFP.

Manon Ossevoort, în vârstă de 38 de ani, a comparat cu un „rodeo” această călătorie din Antarctica pe o distanță de 2.500 de kilometri, printre munți și crevase, realizată în 16 zile, până la Polul Sud, începută de la baza rusească Novolazarevskaya de pe coastele Antarcticii.

„Cea mai rea a fost ziua în care am condus ore întregi fără să reușesc să merg mai repede, aveam o viteză între 0,5 și 5 kilometri pe oră”, a relatat ea într-o conversație telefonică prin satelit. „M-am temut cu adevărat că expediția se va încheia, dacă în acea zi condițiile meteorologice se înrăutățeau încă puțin”, a explicat aceasta.

Temerara olandeză, supranumită „Tractor Girl” „(„Fata de pe tractor”), va trebui acum să revină la punctul de plecare. Noua ei provocare va consta în a reveni în Olanda în timp util pentru a sărbători Crăciunul alături de partenerul ei de viață și de fiica lor, Hannah, în vârstă de 10 luni.

„Întoarcerea la bază va fi mai rapidă, pentru că urmele tractorului sunt înghețate și acum îmi va fi mai ușor să conduc”, a declarat Manon Ossevoort.

Tractorul ei, un model Massey-Ferguson cu pneuri ranforsate, trebuie să meargă 24 de ore din 24 pentru a nu îngheța pe loc.

Aventura temerarei olandeze a început în 2005, când Manon, care este actriță și regizoare, a pus în scenă o piesă de teatru despre o fetiță care merge până la capătul lumii conducând un tractor. Ea a început apoi această călătorie, conducând singură un tractor, vreme de patru ani, din satul ei din Olanda și până la extremitatea sudică a Africii.

Dar, ajunsă la Cape Town, în Africa de Sud, a fost nevoită să se întoarcă în Olanda, după ce a pierdut vaporul care trebuia să o ducă până în Antarctica. De atunci, aventuriera olandeză și-a petrecut timpul organizând următoarea etapă a expediției sale.

Manon Ossevoort nu călătorește însă singură. Nicolas Bachelet, un mecanic francez, este copilotul ei. Alte șase persoane – intendent, ghid și membrii echipei de filmare – participă de asemenea la această călătorie inedită.

Înainte de a părăsi Polul Sud, „Tractor Girl” trebuie să construiască acolo un om de zăpadă uriaș și să introducă în abdomenul acestuia „visurile” ce i-au fost încredințate de persoanele cu care s-a întâlnit pe parcursul călătoriei sale, pe suporturi digitale, care nu vor trebui însă să fie deschise decât abia peste 80 de ani.

Recomandarea video

Mediafax
Ce se întâmplă la Serviciul Român de Informații? Dan: Orice derapaj al Serviciului îmi revine mie
Digi24
Un virus gripal nou se răspândește rapid în România: În prima săptămână din decembrie au fost înregistrate peste 3.000 de îmbolnăviri
Cancan.ro
Vila Rodicăi Stănoiu de la malul mării a fost VANDALIZATĂ! Misterul moștenirii fostei ministrese se adâncește!
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
De ce am primit din partea SUA mesajul „să vă apere francezii”. Expert: „În aceste condiții, nu este surprinzător”
Mediafax
Ce taxe vor plăti bucureștenii din 2026? Proiect PMB: impozite pe locuințe, mașini și terenuri
Click
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Digi24
Reacție furioasă a Kremlinului, după ce șeful NATO a îndemnat la pregătiri pentru un război cu Rusia: „E iresponsabil”
Cancan.ro
Un nou virus se răspândește rapid în România, după apariția leprei la Cluj! Peste 3.000 de cazuri au fost confirmate în decembrie 2025
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Descopera.ro
Reacția Kremlinului după ce șeful NATO a avertizat că Rusia ar putea ataca statele membre